?Dispare cartea!? Strigatul acesta de alarma rasuna de cel putin douazeci de ani, de cand Internetul, cu formidabilele lui posibilitati, a inceput sa patrunda in viata noastra. Iata de ce Umberto Eco si Jean-Claude Carriere s-au hotarat sa cerceteze temeiurile acestei spaime, intr-o suita de convorbiri moderata discret de eseistul Jean-Philippe de Tonnac.
Indragostiti cu patima de obiectul numit carte, pastratori de exemplare cu valoare afectiva, ba chiar colectionari de raritati bibliofile, nici unul din cei doi nu da crezare acestei apocalipse anuntate pe toate vocile. Pentru amandoi, spiritul va avea intotdeauna nevoie de un mediu in care sa se intrupeze, iar textul ? fie el daltuit in piatra ori inscris pe papirus, pe pergament, pe hartie sau, ca astazi, pe suport electronic ? va fi intotdeauna unul din mediile privilegiate.
Performanta celor doi scriitori aflati in dialog nu e doar aceea de a ne alunga spaima, un dialog cu asemenea protagonisti devine inevitabil si el un spectacol al spiritului, iar aici Antichitatea si Evul Mediu, Orientul si Occidentul, romanul si filmul, ideile cele mai subtile si lucrurile cele mai pamantesti isi dau replica si se oglindesc reciproc, luminand conditia omului in lumea contemporana.
Din doua una: fie cartea ramane suportul pentru lectura, fie va exista ceva care va semana cu ceea ce cartea a fost intotdeauna, chiar si inainte de inventarea tiparului. De peste cinci sute de ani, variatiile obiectului numit carte nu i-au modificat nici functia, nici sintaxa. Cartea este ca lingura, ciocanul, roata sau dalta. Odata inventate, nu pot fi ameliorate in mod semnificativ. Nu se poate inventa o lingura mai buna decat o lingura. Cartea a dovedit ce poate, si nu vedem un alt obiect mai bun decat ea pe care l-am putea crea pentru aceeasi intrebuintare. Poate ca vor evolua elementele sale, poate ca paginile nu vor mai fi din hartie. Dar cartea va ramane ceea ce este.
Daca discutia noastra ar fi avut loc cu o suta douazeci de ani mai devreme, ea s-ar fi limitat la teatru si carte. Nu existau radioul, cinematograful, inregistrarea vocii si a sunetelor, televiziunea, imaginile de sinteza, benzile desenate. Or, de fiecare data cand apare o tehnica noua, ea vrea sa demonstreze ca se emancipeaza de regulile si constrangerile care-au insotit aparitia oricarei alte inventii din trecut. Se vrea orgolioasa si unica. De parca noua tehnica i-ar dispensa automat pe noii utilizatori de orice efort de invatare. De parca le-ar aduce de la sine o noua competenta. De parca s-ar pregati sa mature tot ce a fost inaintea ei, transformandu-i totodata in analfabeti retrograzi pe toti cei care ar indrazni s-o respinga. Am fost toata viata martorul acestui santaj. Desi, in realitate, se intampla pe dos.
-Jean-Claude CARRIERE, Umberto ECO
Cărți,multe cărți.
