Intre 1959 si 1961, Umberto Eco a publicat in revista italiana Verri o serie de texte satirico-parodice vizand o diversitate caleidoscopica de teme ale lumii contemporane. Peste doi ani, in 1963, textele aveau sa fie stranse in volumul de mare succes Jurnalul minim. Un nou volum, Il secondo diario minimo, a fost publicat in 1992. Versiunea romaneasca reprezinta o selectie din aceasta ultima editie. Tonul sarcastic si ironia muscatoare fac ca tusele groase in care scriitorul italian infatiseaza o realitate sau alta sa scoata in evidenta tocmai acele detalii stanjenitoare si sacaitoare, pe care, dintr-o prea mare obisnuinta cu ele, nici macar nu le mai bagam in seama. Dupa cum insusi autorul marturiseste, intentia cartii ? a carei deviza este Lasati-ma sa ma amuz! ? depaseste cu mult semnificatia etica a dictonului Ridendo castigat mores. Caci aici nu intentia moralizatoare precumpaneste, ci dorinta lui Eco de a induce cititorului acea luciditate amara pe care n-o poti indeobste capata decat amuzandu-te copios. Treptat insa, savoarea umorului va lasa locul unei alte savori, mai adanci si mai staruitoare, aceea a tristetii de a ne simti pusi in fata unor adevaruri pe care am fi dorit sa nu le stim.
Cărți,multe cărți.
