Wildfire. Seria Aventuri din Maple Hills Vol.2

• Editie canturi colorate (Sprayed Edges ) Autoarea bestsellerului Icebreaker . Cartea Wildfire este al doilea volum din seria Aventuri din Maple Hills A fost nevoie doar de o scanteie... Russ Callaghan si Aurora Roberts se intersecteaza intamplator la o petrecere organizata la final de an universitar, cand, dupa mai multe pahare de alcool si cateva provocari, cei doi ajung sa aiba o aventura de-o noapte. Nefiind genul care sa ramana prea mult prin preajma dupa o partida de sex (si nici care sa se astepte la asta de la un barbat), Aurora se furiseaza afara din camera lui Russ inainte ca acesta sa aiba ocazia sa o intrebe numele complet sau sa isi adune curajul de a o invita la o intalnire. Asadar, mare le este surpriza cand dau nas in nas in prima lor zi intr-o tabara de vara unde sunt amandoi supervizori si unde au ales sa mearga pentru a scapa de viata complicata de familie. Russ spera ca, daca pleaca suficient de departe de Maple Hills, nu va mai fi nevoit sa infrunte consecintele dureroase ale dependentei de jocuri a tatalui sau, in vreme ce Aurora s-a saturat sa cerseasca atentie de la oamenii dragi si vrea sa se retraga in singurul loc care pentru ea inseamna cu adevarat acasa. Russ este constient ca, daca incalca regula care interzice relatiile amoroase pe durata taberei, risca sa fie trimis acasa inainte de sfarsitul verii, insa, spre nenorocul lui, Aurora nu a fost niciodata genul care sa respecte regulile. Vor reusi cei doi sa se rezume la o relatie de prietenie? Sau, oare, acea aventura de-o noapte a starnit in ei un foc ce nu poate fi stins? Romanul lui Hannah Grace este onest, vulnerabil si delicios de sexy. - B.K. Borison Traducere din limba engleza de Irina Fulger. Fragment din cartea "Wildfire. Seria Aventuri din Maple Hills Vol.2" de Hannah Grace: "Sunt obisnuit sa aud oamenii ca aclama si aplauda, dar, de obicei, sunt pe gheata, inconjurat de coechipierii mei, si este usor sa ignori zgomotul. Dar nu-i asa simplu cand suntem doar eu, Xander si cainii pe o scena de unde Xander nu da semne ca are de gand sa se dea mai repede jos. Stiu ca am fata rosie cand sar jos, fluierand cainii sa ma urmeze, sperand ca asta-l va obliga si pe Xander sa coboare. Fara determinarea Aurorei de a face o treaba buna, eu si Xander abia ieri am gandit un plan. Acum, ca am terminat si pot sa nu-mi mai fac griji, sunt recunoscator ca Peste, Somon si Pastrav ar face orice pentru bacon. Spre meritul lor, au executat perfect toate trucurile, si sunt convins ca nimeni nu va sti cat de lipsita de organizare si de haotica a fost chestia asta toata vara. - Ne-a iesit, zice Xander cand ne asezam pe locurile noastre din ultimul rand. Ti-am zis ca ne va iesi. Spune-mi ca am avut dreptate. - Ai avut dreptate, mormai eu cu reticenta. Totii copiii din grupa Ursilor Bruni au fost grozavi, si acum, ca nu mai sunt eu artistul, pot sa apreciez cat este de amuzant si ca e un mod bun de a incheia vara. Uralele incep iarasi cand restul grupului nostru ocupa scena, sa-si faca reprezentatia. Aurora poarta rochia de vara care-mi place mie: cea galbena cu flori mici si bretele inguste usor de dat jos. Are parul ondulat si prins la spate cu o funda si este frumoasa. Maya se asaza in spatele Emiliei si-si pune mainile in talie si, cand Clay se plaseaza in spatele Aurorei si-si pune mainile pe talia ei, muzica incepe, dar eu nu-l pot auzi decat pe Xander razand. - Mi-as dori sa-ti pot poza mutra acum. Incearca sa se opreasca, acoperindu-si gura, dar, cand ii arunc cea mai criminala privire pe care o reusesc, lucrurile se inrautatesc. Ii incurajam, dar, de fiecare data cand mainile lui Clay sunt pe ea, Xander incepe sa rada, enervandu-ma si mai mult. - Imi pare rau, frate! Dar este prea amuzant. Nu ti-a zis? - Tu mi-ai fi spus daca ai fi fost in locul ei? Am intrebat-o de cateva ori cum merge antrenamentul, dar ea doar mi-a zis "Inceteaza sa mai incerci sa copiezi, Callaghan!" si am trecut peste. Daca ar fi fost oricine altcineva in afara de Clay, n-as fi fost gelos. Pastrav se urca in poala mea si in sus pe corpul meu, asezandu-se pe pieptul meu ca sa doarma. Intins este asa mare si greu acum, ca-mi acopera o mare parte din trunchi. Un alt lucru pentru care sunt recunoscator, pentru ca ma opreste din a o tari pe Aurora de pe scena, ca un om al cavernelor. Pare ca se distreaza, si pot sa ma concentrez la asta si la cat de frumusica este incercand sa tina pasul cu Emilia, care clar este singura persoana de pe scena aia cu un minim de antrenament profesionist sau de ritm. Melodia se termina, si restul publicului aplauda si scandeaza, dar Xander se apropie de mine, cu un ranjet ingamfat. - Pentru noi uralele au fost mai tari. Stiu ca nu exista un motiv real sa fiu gelos - pentru atingeri, nu pentru aplauze-, dar dansul se termina cu Aurora in bratele lui Clay, si eu oficial sunt tafnos. Ea zambeste larg, coborand de pe scena si indreptandu-se direct spre mine. Ma fortez sa zambesc cand se apropie, dar ea incearca imediat sa-si inabuse un ras cand ma vede. - Esti bine? - Ala-i cel mai fals zambet pe care l-am vazut vreodata, Callaghan, zice Emilia, luandu-ne sticlele de apa. Maya si Clay vin in spatele ei. Clay pare multumit de el insusi. Emilia incearca sa nu rada. - Mergem sa luam ceva de baut. Vrea cineva ceva? - Nu, multumesc, zic eu, iar ei dispar spre cladirea principala. Aurora se asaza pe locul gol de langa mine. - Esti gelos? - Nu, zic eu, concentrandu-ma la urmatorul numar de pe scena. Dar sa stii ca ti-o iei data viitoare cand suntem singuri. - Ma duc la baie, zice Aurora pe un ton ciudat, ridicandu-se si ajungand direct in fata mea. - Bine, zic, dar ea nu se misca."