Sunt clipe in care as vrea sa mor pentru ca totul sa se opreasca odata pentru totdeauna. Apoi, imi revin si-mi spun ca trebuie sa am curaj! Dupa ce usa celulei a fost inchisa cu zgomotul acela metalic, m-am lungit pe patul incomod. Am inchis ochii si am incercat sa-mi imaginez ca ma aflam acasa, in patul din camera mea. Parca ii auzeam aievea pe ai mei susotind si pe mama tusind. Ma vedeam copil, cuibarit sub patura aspra, pe dedesubtul careia mama aseza, intotdeauna, un cearsaf pe care il trageam pana sub nas ca sa-i simt mirosul de curat. Pe vremea aia, imi placea sa privesc indelung cerul si sa astept ca intunericul sa se inghesuie in fereastra. Stelele imi erau punctele cu care ma jucam, incercand sa le grupez, incat sa formez diferite animale. Tanjeam dupa acele vremuri, in fiecare clipa a singuratatii mele. Fusese cea mai pura perioada din viata mea si nu o voi uita pana cand intunericul absolut se va asterne peste ochii mei tristi...
Cărți,multe cărți.
