Vorbe mestesugite despre Dao

Pe cat de enigmatica este biografia autorului, pe atat de plina de mister este si istoria cartii ce-i poarta numele. Versiunea actuala, editata de Guo Xiang (? - 312 e.n.), unul dintre reprezentantii de seama ai miscarii neo-daoiste, dateaza din timpul dinastiei Han. In aceasta varianta, Zhuangzi are numai 33 capitole, din cele 52 cate erau mentionate in Han Shu (lucrare de la sfarsitul secolului I i.e.n.), impartite in trei sectiuni: neipian (?capitole interne?, I-VII, atribuite in mod traditional lui Zhuangzi), waipian (?capitolele externe? VIII-XXII, unde specialistii gasesc o interventie straina mai mare) si zapian (?capitole mixte?, XXIII-XXXIII, cu un evident caracter compozit). In ceea ce priveste primele sapte capitole (neipian), exegetii sunt de acord ca apartin unui singur autor, prin traditie Zhuangzi (tot asa cum cartea Dao de jing - Cartea despre Dao si virtute - este lucrarea lui Laozi). Opinia lor se intemeiaza pe faptul ca in cadrul lor Maestrul daoist isi expune principalele idei, stilul este unitar si nu se regasesc repetitii sau preluari. In ceea ce priveste celelalte capitole, punctele de vedere incep sa fie divergente... Capitolele, indiferent de sectiunea din care fac parte, nu amintesc prin nimic scriitura Antichitatii grecesti in care fie argumentele, ca niste caramizi bine fasonate, se imbina perfect in constructia solida a ideilor sustinute (la Aristotel), fie dialogurile spumoase, presarate cu glume, pilde, istorioare din mitologie si istorie, ii pun in dificultate pe interlocutorii lui Socrate (la Platon). Nu regasim nici macar conversatia cu tenta moralizatoare din Analectele lui Confucius. Sau mai curand le intalnim pe toate, atent dozate in paragrafe mici, ca cioburile colorate de vitraliu. Invatacelul este cel care trebuie sa le asambleze, dupa lecturi repetate si cugetari adanci, in Marele Tot in care se cuibareste viziunea autorului. De aceea, nu poate fi considerat o impietate faptul de a regrupa o parte dintre ideile maestrului daoist in cinci teme ce strabat intreaga lucrare, anume: ?Dao?, ?Cunoastere?, ?Oameni aparte?, ?Scoli filosofice? si ?Povestiri?. Insa, pentru oricine care s-a aplecat macar o data asupra gandirii chineze, faptul de a declara ca partile unui intreg se interconditioneaza este o tautologie. La Dao pot ajunge prin Cunoastere numai Oameni aparte care, de regula, apartin unor Scoli filosofice si devin personaje de Povestiri pline de invataminte. Ca urmare, faptul ca multe din fragmentele incadrate intr-o sectiune si-ar putea gasi locul foarte bine si in alta sau in mai multe nu va fi catusi de putin surprinzator. Dao Considerat de multi specialisti drept concept daoist, in fapt, dao se dovedeste a fi, alaturi de tian (?cer?), de (?virtute?), li (?ritual?), yi (?dreptate?) si ren (?omenie?), una dintre notiunile arhaice care isi au originea in traditiile populare stravechi si in cultul stramosilor. Semnalat si definit in cele mai vechi Clasice confucianiste - Shu jing (Cartea Edictelor), Shi jing (Cartea Poemelor) si Yi jing (Cartea Transformarilor) - cunoscute sub aceasta denumire nu pentru ca ar fi fost scrise de Confucius, ci pentru ca el a fost acela care le-a sistematizat, dao a fost preluat, interpretat si valorificat de toate curentele de gandire, indiferent de orientare sau de momentul aparitiei lor. De aici, multiplele sensuri ce i-au fost atribuite, dificultatea de a-l defini si, desigur, de a-l traduce. Alcatuit din radicalul ?a se misca pas cu pas? (chuo) si foneticul ?cap? (shou), dao a fost definit in moduri diverse de diferiti sinologi, in functie de epoca in care au trait, pregatirea pe care au avut-o, orientarea religioasa si/sau pozitia adoptata de confrati. Divergentele cu privire la dao apar chiar in stadiul de identificare a originii si sensului radicalului chuo. Daca Leon Wieger, pornind de la ideea ca chuo, interpretat drept ?o inaintare si o oprire?, l-ar fi inlocuit pe xing (?a merge?, ?a pasi cu piciorul drept inaintea celui stang?), il traduce pe dao prin: ?a merge inainte?, ?cale?, ?drum?; ?principiu?, ?regula?, ?lege?, ?a indrepta?; ?vorba?, ?a vorbi?, ?curgerea unui discurs?, ?a conduce?, Joseph Needham interpreteaza acelasi radical drept ?incrucisare de drumuri?, iar Alan Watts, impartasind opinia lui Leon Wieger cu privire la chuo, o duce mai departe: asociind inaintarea cu Yang si oprirea intr-un loc cu Yin, ne propune sa ne gandim la chuo ca la un ?ritm inteligent? prin intermediul caruia incearca sa explice diferitele sensuri pe care traducatorii i le-au conferit lui dao: ?Cale?, ?Ratiune?, ?Providenta?, ?Logos? si chiar ?Dumnezeu?, concept abstract, intraductibil, folosit ca atare, Dao.