"Am uitat de acea frumusete rara." Dumitru Caragiu a trait toata viata pe drumuri. De la pendularile munte/campie (Din Grecia si Albania) datorate vietii sale de picurar/cioban, la emigrarea in Cadrilater (1928) si apoi la refugiul din 1940 (ce l-a adus la Bacau si apoi la Ploiesti) si "navetele" sale, Dumitru Caragiu a trait tot timpul in miscare, avand de infruntat permanent dificultati, folosindu-si energia pentru munca si gasirea unor solutii pentru a se adapta noilor situatii. Universul in care a trait in copilaria sa (populat cu oi, caini, picurari/ciobani, furi/haiduci, certuri, natura), acea "frumusete rara", l-a indreptat natural catre Dumnezeu. Cronica vietii acestui om simplu, scrisa de el insusi, este importanta pentru cei care doresc sa inteleaga destinul armanilor/aromanilor. El si-a dorit sa lase mostenire aceasta poveste nepotilor sai. "Ferice de cei care au bunici!" - Alexandru Gica
Cărți,multe cărți.
