Venerarium

Razvan Nicula este acum un prozator cu experienta care izbuteste sa scrie clar, cu suspans, pe teme originale. El este atras in general de thriller si de zonele mai sumbre ale existentei, de personaje dilematice, nelinistite si chiar damnate. Dupa doua romane in care a abordat convingator o tema dificila din sfera fantasticului si mitologiei (licantropia), povestirile din acest volum nu constituie o relaxare. Dimpotriva, autorul isi propune mize mari pentru textele sale, acum de mai mica intindere, dar pe care le-ar putea extinde cu usurinta la dimensiunile unor romane. El prefera insa o formula concentrata, marind densitatea fiecarei naratiuni. Consider ca tocmai prin aceasta formula, in care divagatia este exclusa, Razvan Nicula da o proba de maturitate si se departeaza de formula comoda "tanar prozator". - Horia Garbea Lumea zeilor Tresari. Isi duse mainile la tample. Isi simtea capul greu, atat de greu incat daca nu ar fi avut pieptul in care sa-si sprijine barbia, era sigur ca i se va rostogoli de pe umeri. Se ridica in capul oaselor si arunca in jur priviri pierdute. Avea o senzatie de plutire deloc confortabila. Si o durere imensa in piept, in dreptul inimii. Simtii cum il inghit beznele. Se repezi la fereastra sa strige. Sa strige orice, sa ceara ajutor, sa-l salveze cineva de durere. Gest instinctual, pornit dintr-o ultima zvacnire. Pe cer, desi era senin, intr-adevar nu sclipea nicio stea. Privi in jos, cu ochi tulburi. In fata incepura sa-i danseze umbre. Umbre carora abia le distingea conturul. Viermuiau, se suprapuneau intre ele, se incalecau una pe alta, se contopeau, se injumatateau. Unele capatau forme macabre, altele pareau ca se dizolva si dispar brusc, transformandu-se in spectre noi. Explozii, implozii ale umbrelor care fosneau surd, chinuindu-i simtul vazului, ametindu-l si mai tare, intensificandu-i durerea de cap, si dorinta tot mai puternica de a cadea. Stia cum, stia unde. Simtea foamea haului, asteptarea lui nesatioasa.