In cautarea lui Porcelaine

Antoaneta Zaharia a debutat in 2005 la editura Polirom, in urma unui concurs de manuscrise, cu romanul Garsoniera in centru. Inca din 2000 a inceput sa publice piese de teatru. In 2007 a luat premiul de dramaturgie Piatra Neamt pentru piesa Just for fun, iar in 2008 premiul UNITER pentru cea mai buna piesa romaneasca, Ziua perfecta. Piese ca Ciao bella sau Canicula, scrise si regizate de Antoaneta Zaharia, au fost puse in scena in diverse teatre din Bucuresti si din tara. Mirosea a cafea in bucataria mamei, de fiecare data cand intra. Radioul. Se scufunda in apa calda, opri jetul si muzica umplura aerul. Isi incalzi pieptul, gatul, aducand apa cu palmele. Pipai cu grija cicatricile si ii veni in minte gatul inrosit al mamei. Se vazu la pieptul ei zbatandu-se, lovind-o in piept atunci cand mamaie Grosanu voia sa il lase acasa. Nu vreau cu tine, nu vreau cu tine! Vreau cu mamaie Grosanu! tipa copilul. Mama il strangea cu brate tari, uitandu-se cu un zambet de cristal la toata zbaterea copilului. Voia sa il tina cu forta, apoi se uita in crestetul lui asteptand sa se opreasca. […] Lacrimile băiatului care dadea cu pumnii ii curgeau in san. Il privea atenta, descoperea in el o fiinta noua, necunoscuta pana atunci. […] Daca nu vrei la mine atunci du-te la ea, eu nu te tin cu forta. Ia-ti hainele si du-te! a spus mama zambind in continuare egal, distant, punandu-l jos, ca pe un pisoi salbatic, la picioarele ei. Copilul, gafaind si ud de lacrimi, a incetat brusc si a fugit in casa. Flavius cauta in amintiri si se vazu a doua zi, mic, in coltul camerei parintilor, ghemotocit după pat, asteptand-o singur pe mama sa se intoarca de la serviciu. Auzi usa descuindu-se cu cheia, de trei ori, apoi scartaitul de metal greu al balamalelor, mama aparu in prag, iar el fugi spre intrare fericit. Mama, ai venit! Oprindu-se vazu ca ea nu venise. Usa era neagra, inalta. Deschise cu teama si verifica. Striga tare din capul scarilor privind in jos catre usa blocului: mama! Nimeni nu era prin intunericul treptelor, nimeni, pana jos la geamul care stralucea de lumina. […] Intoarse discul care fasaia repetitiv, dezbraca halatul si il puse in cui, isi lasa mana in jos trecand peste cutele mustar si verzi. Rasturna soda in apa, uleiurile esentiale din castronas. Un sapun mare! spuse cu o voce grava scosa din pieptul de taur, rase, apoi se scufunda in apa. Privi palpaielile lumanarilor care isi scurgeau ceara in cada. E bine, spuse, e buna ceara pentru sapunuri. Simti cum pielea ii pocneste, inmugureste, cum naste radacini, cum desface carceii de feriga, cum explodeaza raspandind seminte zburatoare de papadie. Auzi usa descuindu-se de trei ori, scartaitul de metal al balamalelor, vazu lumina dreapta ca o linie cum arunca raze ascutite si invadeaza intunericul holului.