"Cand am urcat la munte, in plina minune a iernii, cautand linistea si pacea atat de necesare celor ca mine, celor care incearca sa astearna visuri pe hartie pentru a le impartasi cu alti visatori, nici nu ma gandeam ca acolo, in locul acela pierdut de lume, s-ar putea gasi inca un suflet ratacit asemeni mie. Sus, deasupra ultimului palc de padure, care incearca zadarnic sa cucereasca inca un petec de pamant intr-o batalie teribila, plina de victime uscate in picioare, sta refugiul solitar, scartaind din barnele sale vechi ca un mosneag pe vreme vitrega. Se tine insa nesperat de bine, iar vantul si ploile care il lovesc din toate partile, nu fac altceva decat sa-si adauge infrangeri dupa infrangeri in cronica lor de razboi cu muntele. Cativa molizi din jurul refugiului, mai poarta doar doua-trei cetini rasfirate fluturand in vant, steaguri de lupta smulse de la vrajmasul vifor. In timp ce imi trageam sufletul si admiram privelistea, mi s-a parut ca vad un fuior subtire de fum strecurandu-se din cosul aproape ingropat sub o plapuma de zapada. Vantul l-a purtat pana la mine si i-am simtit mirosul acru: nu mai incapea nici o indoiala, cineva era inauntru."
Ovidiu Brindusan
Cărți,multe cărți.
