Si noi am crezut

Vanez un dragon somnoros si palid, cu aripi de celofan, plamanii zdrente si pantec moale umplut cu carpe. Ma simte, se-ntoarce: ochii lui au ceva din melancolia unui blog parasit la celalalt capat al lumii. O, voi monitoare LCD, care ardeti ca niste candele-n noaptea sfantului Bartolomeu! Daca n-as fi aici, acum am fuma amandoi aceeasi tigara, apoi ne-am deschide venele linistiti, cufundati in dantele Intr-o lume a indiscretiei si evidentei, in care tehnologicul incepe sa se confunde cu anatomia umana, Radu Stefanescu ne propune un discurs al semnelor naturalului, insotit de propria lui disparitie. Ne face sa vedem ce e in jur: sa masuram umiditatea solului, sa privim femeile cu o desavarsita gentilete aristocrata, sa ne cataram pe arborii de paine pentru a urmari zborul pasarilor. Radu Stefanescu e constient de faptul ca "tot ce exista se afla aici", ca lucrurile sunt cu adevarat importante dupa ce le deformeaza memoria, iar in singuratate se nasc formele reale ale intelegerii. - Andra Rotaru