Ultimul Mohican ed. 2016

Ultimul mohican, romanul istoric al lui James Fenimore Cooper (1789 ? 1851), a fost publicat pentru intaia data in ianuarie 1826 sub titlul Last of the Mohicans, a Narrative of 1757, la editura J. Miller din Londra, iar in aceste aproape doua veacuri a devenit unul dintre cele mai citite romane din literatura americana. Ultimul mohican se desfasoara pe fundalul masacrului de la Fort William Henry, din timpul razboiului francez si indian. Acestea sunt ?faptele" in jurul carora Cooper, primul romancier american cu o notorietate ce avea sa treaca dincolo de ocean, construieste povestea incitanta a unei aventuri in salbaticie. Puternic influentat de drama captivitatii bastinasilor, prozatorul a creat un model narativ pe care multi autori americani l-au calchiat. Ganditi-va numai la seria lunga a westernurilor. Pionierul vestului, Natty Bompo, aparuse deja, la batranete, in Pionierii (1823). In Ultimul mohican, el este infatisat ca Hawkeye, un cercetas in floarea varstei care lucreaza pentru britanici alaturi de doi bastinasi Delaware, Chingachgook si fiul sau, Uncas. Ei le intalnesc pe Cora si pe Alice Munro, fiicele unui colonel britanic, si pe parcursul romanului le salveaza din captivitate, escortandu-le in siguranta, sau le urmaresc prin pustietate. ( Lucian Pricop) Fragment din romanul Ultimul Mohican ed. 2016 - James Femimore Cooper "Drumul ales de Ochi-de-Soim o lua de-a curmezisul campiilor nisipoase, strabatute de vai si dealuri, peste care mai trecusera o data in dimineata acelei zile, avandu-l drept calauza pc inselatorul Magua. Soarele coborase inspre muntii din apropiere si, cum drumul lor trecea tot timpul prin padure, caldura nu li si se mai parea asa greu de indurat. Prin urmare, inaintarea lor era rapida, astfel ca reusira sa parcurga o buna bucata din drum la intoarcere, cu mult timp inainte de a se intuneca. Asemeni salbaticului caruia ii luase locul, vanatorul parea ca se orienteaza dupa niste semne numai de el stiute, cu un instinct aparte, fara sa-si incetineasca pasul si fara sa faca pauze de gandire. O privire rapida si piezisa aruncata pe muschii copacilor, o alta in sus spre soarele care apunea, sau una fugara, dar ferma, in directia numeroaselor cursuri de apa printre care isi croiau drum, ii erau de-ajuns pentru a apuca pe calea cea buna. in acest timp, padurea incepuse sa-si schimbe nuantele, pierzandu-si acel verde plin de viata, care daduse o nota de frumusete coroanelor copacilor pe parcursul zilei, si dobandind o tenta intunecata, cum se intampla de obicei spre sfarsitul zilei. Cele doua surori se straduiau sa mai zareasca printre ramurile copacilor ultimele raze ale noianului auriu de splendoare, care formau un halou de aur imprejurul soarelui, iar din loc in loc lasau dare rubinii pe cer sau tiveau cu margini inguste de galben stralucitor o masa de nori ingramaditi la mica distanta deasupra colinelor dinspre apus."