Trecerea lui Tudor Dumitrescu prin aceasta lume a fost asemenea unui meteor ce a lasat in urma doar lumina stralucitoare a amintirii si acordurile unei muzici incarcate de nostalgia trecerii din lumea cu dor in cea fara dor... Fragment: "Vorbesc cu emotie si cu bucurie despre un copil de geniu al sufletului romanesc. Ascult cuvintele lui Tudor. Aflu din cuvintele acestea setea extraordinara dupa a asimila totul, pe care o au oamenii de geniu din nevoia vitala de a-si aseza temelia sacra - temenosul cum spuneau cei vechi - in ceilalti. A nu o porni de unul singur; a sti ca, inainte de a iesi la limanul de foc, trebuie sa fi ucenicit la cei dusi; inainte de a iesi in lumina pura a comunicarii directe trebuie sa zaci, cum spune el - cameleonic - asimiland experienta tuturor. Ascultandu-i bruma de mostenire nu te afli in spatiu si timp. Este acel vuiet de aripi inalte, valvaitoare de foc si lumina la portile paradisului din care s-a nascut melosul sa-i tina de vazduh omului pe pamantul pustiu si gol. Era Tudor, ca si Grigorescu la Agapia, asa cum asculta tanarul Grigorescu liniile de aur ale fulguratiilor divinului Rafael. Iar pe el, Tudor Dumitrescu, il ascult acum trecand prin melosul lui Mozart. Vesnic ii vom duce dorul. Ce rigoare, ce ordine si entuziasm. Ce bucurie. Au ramas in urma rani si dureri. Bocetul si praporul au amutit si irup zorile de sarbatoare, de intrare in odihna fara de sfarsit. Iar in spirit fi-vom mereu laolalta cu Eminescu si cu Labis, cu Lipatti si cu ceilalti devreme dusi din preaplin, lasand in urma torta bogata a focului logosului arzand nemai mistuindu-se."
Cărți,multe cărți.
