Trilogia Amintiri din viitor

Cum e sa traiesti cu amintiri din viitor? Cum e sa stii ce va fi maine? Intr-o viata in care viitorul si trecutul isi schimba locurile, ramane doar prezentul. Dar cum sa iei o decizie in prezent atunci cand iti cunosti viitorul? La 7 ani, vrea sa afle prin ce se deosebeste de toti ceilalti. La 12 ani, invata cum sa fie ca ceilalti. La 17 ani, se indragosteste de Amelia. La 22, o intalneste. La 27, se afla intr-un avion care urmeaza sa se prabuseasca. Numele lui este Mir. Daca citesti aceste randuri, deja faci parte din viitorul lui. Volum premiat la Salonul International de Carte pentru Copii si Tineret, editia a XX-a, Chisinau, 17 aprilie 2016 „Utopia Andreei Russo este bine structurata, bine inchegata si bine scrisa. Dupa ce am citit-o, mi-am dat seama ca Andreea Russo este o scriitoare foarte promitatoare, cu un mare viitor in fata. Din viitor este si aceasta carte a ei. Chiar daca nu am capacitatile lui Mir, sunt sigur ca, in timp, Andreea se va impune ca scriitoare si va deveni o voce importanta.” - Dumitru Crudu „Amintiri din viitor nu e despre fericire. E despre iubire. Si de cele mai multe ori, iubirea si fericirea au directii opuse. E despre lacrima si curaj, despre o lume cruda, rece, meschina si hedonista, despre puritatea unui spirit printre reputatii patate de orgolii si neputinte.” - Arianna Suduc Fragment din roman: "Am fost un copil apatic. Eram plictisit de propria viata. Refugiul meu erau amintirile din viitor, cu care am invatat sa joc iscusit. Inchideam ochii si-mi aminteam in detalii aceeasi zi din calendar doar ca peste un an. Dupa care ma intrebam cum au evoluat lucrurile de s-au produs asemenea schimbari radicale in viata. Pentru a juca cinstit, refuzam sa-mi amintesc anul care urma. Desigur, imi era greu sa renunt la amintiri. Omul nu este in stare sa-si stearga trecutul, iar eu, om fiind, nu eram in stare sa-mi ignor viitorul. Consecintele acestui joc erau cumplite, dar jocul reusea sa ma apere de plictiseala. Acest joc m-a invatat ca viata nu este intr-atat de scurta dupa cum striga toti pe la colturi. Aceasta are puterea de a schimba radical omul cu ajutorul unui simplu moment, care poate dura sapte minute sau poate doar sapte secunde. Ma simteam diferit, strain, asa cum erau, de altfel, si toti cei din jur. Urmaream smerit cum principiile ajung praf si cenusa, cum acel "niciodata" devine "zilnic". Prietenii ajung dusmani, dusmanii prieteni. Cel mai tare ma durea cand descopeream disparitia unor sentimente puternice, care pareau vesnice. Comparam viata cu o odaie formata din patru pereti, lipsita de geamuri si usa. O odaie goala, in care mereu aceiasi pereti isi schimba locul, fara a modifica peisajul in ansamblu. Astfel realizam ca si ochii te mint in lumea data. Si imi era dor. Un dor cumplit fata de oamenii pe care aveam sa-i cunosc in viitor. Imi era dor de vocile lor, de noptile hoinarite prin orasele mari, de dialoguri si calatorii. Acolo, departe, in viitor, uneori eram nefericit, alteori foarte fericit. Eram ca un pieton care traverseaza strada. Dupa o linie alba urmeaza una neagra si asa mai departe. Citind multe carti, era imposibil sa nu stiu cum traiesc oamenii obisnuiti. Cei carora le este dor de trecut. Stiam, numai ca nu intelegeam. Ma intrebam de cine mi-ar fi fost dor daca mi-as fi amintit trecutul. Este una sa-ti fie dor de un om pe care stii sigur cand si unde il vei intalni, si e cu totul alta atunci cand iti este dor de cineva disparut in timp. Partea buna a acestui joc era faptul ca am invatat sa pretuiesc prezentul, singurul moment in care suntem in stare sa fim stapani pe propriul destin. Simplu. Obosisem sa incerc sa traiesc in doua timpuri pe care era imposibil sa le stapanesc. "