Nazuinte spuse in soapta

Actiunea romanului Nazuinte spuse in soapta se desfasoara pe plantatia Belle Meade, cea mai importanta ferma de cai pursange din istoria Americii, si aduce in prim-plan, pe fundalul unor framantari istorice reale ale sudistilor din perioada de dupa razboi, destinul a doi oameni, Olivia si Ridley, ambii incercand sa lase in urma amaraciunea si sa gaseasca putere pentru un nou inceput, dar plini de teama ca viitorul le-ar putea rezerva si alte dezamagiri. Olivia Aberdeen, vaduva dispretuita a unui sudist impuscat pentru tradare, este respinsa de catre societatea respectabila a locului, astfel ca accepta cu draga inima invitatia facuta de catre „matusa” Elizabeth Harding, stapana de la plantatia Belle Meade. Sperand ca va fi primita ca menajera a familiei Harding, Olivia este deceptionata cand afla adevaratul motiv pentru care sotul lui Elizabeth, generalul confederat William Giles Harding, a acceptat s-o primeasca. Negasind coltul de rai ocrotitor la care tragea nadejde, Olivia este luata pe nepregatite de sentimentele pe care incepe sa le nutreasca pentru Ridley Adam Cooper, un sudist care numai gentleman spilcuit din Sud nu pare. Considerat, de unii, tradator, Ridley Cooper, un baiat din Sud care a ales sa lupte pentru unionisti, tanjeste cu disperare sa puna capat razboiului sau launtric. Hotarat sa deprinda si el „darul” imblanzirii cailor, pe care Bob Green, fost sclav si imblanzitor de cai, il detine, Ridley ascunde secrete care pun in primejdie vietile amandurora. In vreme ce Ridley incearca sa se ierte pentru ca a „tradat” Sudul pe care-l iubeste, Olivia este hotarata sa nu se mai lase vreodata victima a tradarii. Fragment din romanul "Nazuinte spuse in soapta" de Tamera Alexander: „Olivia lasa politetea deoparte. — Si care credeti ca este, daca imi permiteti sa intreb, efectul dorit? In sfarsit, o intrebare la care Ridley stia cum sa raspunda; doar ca Oliviei nu ii va placea deloc ce urma sa auda. — Dorinta dumneavoastra, Olivia Aberdeen, este sa faceti ca totul sa para asa cum se cuvine, chiar daca in realitate, lucrurile stau exact invers. Olivia isi deschise gura sa vorbeasca. — Nu aveti niciun drept sa... — Spre exemplu, continua Ridley inainte ca femeia sa poata protesta, stiind cat de mult ii displacea sa fie intrerupta. Cine stie, poate ca daca o va enerva indeajuns de tare, va reusi sa ii darame odata zidul acesta afurisit si sa vada o frantura din ceea ce Olivia era in realitate. — Atunci cand vi se adreseaza o intrebare, aveti tendinta sa raspundeti intr-o maniera foarte civilizata si politicoasa si evitati sa va exprimati opinia in mod liber, chiar daca sunt mai mult ca sigur ca aveti aceasta abilitate, printre altele. In plus de asta, adauga iarasi, atunci cand femeia isi deschise din nou gura sa vorbeasca, nu ati accepta sa va ajut sa iesiti pe o fereastra afara desi ati fi dispusa sa iesiti exact pe aceeasi fereastra de bunavoie si de una singura, atata timp cat nu e nimeni in jur sa va vada. Ochii ei licareau ca o scanteie, iar Ridley stia ca isi atinse scopul. Mai mult decat atat, stia ca daca privirile ei ar fi avut magia si puterea unui foc, ar fi fost prajit deja pe ambele parti. — Dupa cum spuneam, domnule Cooper... — Nu am terminat de vorbit, Olivia. Femeia isi casca ochii si mai tare. — Nu stiu de ce nu vi s-a oferit postul de menajera principala pana la urma, dar din cate am vazut la dumneavoastra, doamna sunteti desteapta si aveti curaj, calitati care nu trec neobservate in ziua de azi. Si, daca as fi acolo in momentul acesta, spuse Ridley privind la gardul dintre ei doi si sperand ca femeia sa auda tonul impaciuitor din glas, v-as ajuta sa va inchideti gurita aceea mica si delicata. Ridley zambi in momentul in care Olivia isi inchise gura de tot. Asta, daca nu mi-ar fi frica sa imi pierd unul dintre degete. Dezamagirea din ochii ei era o confirmare ca femeia ignorase orice tentativa de pace, iar Ridley isi regreta propria nechibzuinta de a incerca sa o atate. Olivia isi umezi buzele. — Ma bucur sa vad cum va amuza situatia mea, domnule Cooper. — Nu, doamna. Ridley se uita tinta la ea. Nu am spus asta niciodata. Tot ce intentionarn sa spun era... — Lasati-ma sa clarific cateva lucruri, domnule Cooper. Ridley o privi cu surprindere si isi inchise gura, satisfacut. — Nu aveti niciun drept sa imi vorbiti in felul acesta, domnule. Vocea ei, un pic mai acuta decat o soapta, era gatuita de furie. Chiar daca nu ne cunoastem indeajuns de bine, asta nu va da libertatea sa imi spuneti ce trebuie sau nu trebuie sa fac. Ba chiar sa insinuati ca stiti ce e mai bine pentru mine, intrece orice limita a absurdului si a arogantei deopotriva. Olivia inspira si expira in succesiuni rapide. Sunt mai mult decat capabila sa imi determin un drum in viata si nu am nevoie de ajutorul dumneavoastra in aceasta privinta. Isi ridica usor barbia. Nu numai ca nu am nevoie, dar nici nu doresc ajutor din partea dumneavoastra. Mandru de ea intr-un fel pe care nu il putea tocmai descrie si fascinat de personalitatea ei acum mai mult ca niciodata, Ridley se trase de langa gard si facu un pas in spate, oferindu-i spatiul necesar. Stia cate ceva despre ce fel de om fusese sotul ei, cel putin din spusele lui Green, insa fusese indeajuns pentru a-si forma parere. Prin urmare, chiar daca era doar el si Olivia Aberdeen si nimeni altcineva in jur, Ridley avea impresia stranie ca femeia asta nu se lupta cu el, ci cu altcineva din trecut.”