Este la Caragiale un umor inefabil ca si lirismul eminescian, suprapus observatiei ori criticei si pina la un punct independent, constind in "caragialism", adica intr-o maniera de a vorbi. Teatrul lui e plin de ecouri memorabile ce au asupra spectatorului efectul delirant pe care melodia operei italiene o are asupra publicului. Spectatorul ia fraza, vrajit, din gura actorului si o contunua singur. - G. Calinescu
Cărți,multe cărți.
