Romanul "Tainele inimei", distins cu Premiul Academiei Romane in 1990, se afla la a doua editie. "N-am schimbat nimic in aceasta reeditare fata de prima editie a "Tainelor inimei", din cel putin doua motive. Cartea a devenit intre timp un fel de document de epoca. Daca mi-as fi permis sa intervin in ea, as fi facut cam acelasi lucru ca martorii proceselor de azi, care isi schimba declaratiile dupa imprejurari. In afara de asta, romanul urmareste un anumit sindrom, cel de sufocare, de care sufereau si sufera multi intelectuali romani." (Cristian Teodorescu) Daca pina la Revolutie "Tainele inimei" a fost un document de fictiune, dupa 1989 autorul a surprins realitatea sociala mulindu-se pe fictiunea sa: "Povesti asemanatoare celei prin care trece personajul principal al acestei carti am auzit dupa Revolutie de la citeva zeci de persoane de buna conditie care si-au parasit familia, slujba si identitatea, din cauza ca simteau ca se sufoca, daca n-ar fi ales aceasta cale. Traiesc din te miri ce, iar cite unii incearca sa se intoarca la viata pe care au abandonat-o. Nu izbutesc, fiindca simt din nou ca sint strinsi de beregata: nu de cineva anume, ci de ceva impalpabil care supravietuieste in Romania si dupa 1989" (Cristian Teodorescu)
Cărți,multe cărți.
