Pentru ca literatura, fara a construi o teorie a ei aici, a fost dintotdeauna rezultatul unor procese traite si exprimate de o categorie restransa de oameni. Cu cat au fost mai putine surse de arta si, mai cu seama, de literatura, cu atat consumul si functia ei cathartica au crescut, pana in punctul in care societatea de consum si evolutia tehnologica au creat iluzia unei apropieri suficiente de tot ce inseamna opera de arta. Majoritatea oamenilor stiu cum arata Mona Lisa, au auzit de Epopeea lui Ghilgames sau de don Quijote, fara sa fi stat in fata picturii niciodata cu adevarat, fara sa fi citit paginile pentru a-i descoperi pe eroii amintiti. Tentatia consumului partial, rapid si superficial, dincolo de beneficiile aparente, ar putea reprezenta marele obstacol al lumii puse in fata operei de arta. Rabdarea de a descoperi noul sau lumea, fara garantia ca dupa o calatorie de mii de kilometri, pe pamant sau pe apa, ceva ar putea sa se materializeze la orizont pentru a indeplini toate sperantele cautatorului, ale calatorului, s-a uzat pana in punctul in care s-a estompat definitiv. In parte si prin intermediul altei iluzii ? ca nu mai exista nimic de descoperit sau nimic vrednic de cautat.
Antropologia culturala a lasat, intre multe alte lectii, noii specii de om, una care arata ca, pentru evolutie, alteritatea a reprezentat dintotdeauna o etapa dificila si, de cele mai multe ori, inca de la inceput, ratata. Dupa cum manifestarea religioasa a fost si ramane, in ciuda detaliilor legate de rit, similara la popoare indepartate si cu diferente frapante in nivelul social sau tehnologic, diferenta nu a facut decat sa mascheze similitudinile existente, imposibil de observat din pricina blocajelor culturale. Acesta este si motivul pentru care am ales sa aplicam una dintre cele mai palpitante ipoteze ale psihanalizei pentru a uni spatii culturale diferite, prin intermediul unor opere literare in care arhetipurile au dictat directii tematice similare, asa cum reflexele psihicului au raspuns in fata unor stimuli asemanatori. E ca si cum am spune ca, dincolo de cele doua pulsiuni, ale vietii si ale mortii, identificate cu Eros si Thanatos, omul nu poate exista, animat de nimic sau de o a treia pulsiune pasiva, care-l plaseaza in postura unei creaturi neimplicate, fara pasiuni sau instincte. In relatie cu tipologiile umane si psihologice propuse de marii scriitori ai literaturii universale, putem accepta existenta celei de-a treia pulsiuni, discutate de Friedrich Nietzsche, care se integreaza marii categorii guvernate de Thanatos, adica pulsiunea puterii sau vointa de putere. - Autorul
Cărți,multe cărți.
