Unul din părinţii cu care Dumnezeu ne-a învrednicit a fi contemporani este Mitropolitul Ierótheos al Nafpaktosului. Ucenic al unora din cei mai mari stareţi ai zilelor noastre şi, prin urmare, purtător al multora din darurile acestora – dintre care îi numim pe Părintele Paisie Aghioritul, Efrem Katunakiotul, Ioannis Romanidis şi, nu în ultimul rând, cel pe care Mitropolitul l-a iubit cel mai mult, Stareţul Sofronie de la Essex – Înalt-Preasfinţitul Ierótheos a fost dăruit de Dumnezeu cu harul de a preda omului de astăzi o tradiţie veche de veacuri, în cuvinte simple, dar precise, limpezi şi pline de însuflare. De aceea, cu mare bucurie vă anunţăm că una din cărţile sale cele mai importante, la care Mitropolitul a muncit nu mai puţin de treizeci de ani, a fost reeditată de curând la Editura Sophia, în traducerea Părintelui Teofan (Munteanu): „Ştiu un om întru Hristos. Stareţul Sofronie, isihastul şi theologul”. Am numit importantă această lucrare din mai multe puncte de vedere. Primul, deoarece cuprinde un portret inedit al Stareţului Sofronie de la Essex, care se desprinde întâi dintr-o analiză teologică amănunţită a operei sale, apoi din cuvintele pe care i le-a adresat ca sfaturi de-a lungul vremii, pe parcursul a mai bine de cincisprezece ani, cuvinte consemnate de Mitropolit, aşa cum mărturiseşte, sub forma în care s-a alcătuit Patericul, imediat după ce i-au fost adresate şi întipărite pe pământul inimii sale. ... Un al doilea portret, viu, „în mişcare” este descoperit în Partea a doua a cărţii, care cuprinde convorbirile dintre Stareţul Sofronie şi tânărul ucenic Ierótheos, însetat de „cuvintele vieţii veşnice” Ioan 6:68. Deşi Mitropolitul mărturiseşte, în cuvântul de introducere, că este vorba de sfaturi care i-au fost adresate personal, la propriile probleme sau la cele pe care le-a întâlnit la fiii săi duhovniceşti, şi nu ştie cât folos ar putea trage alţii din ele – prin problematica largă şi universală abordată, începând cu aspecte care ţin de păstorirea duhovnicească, trecând prin lupta cu patimile, Rugăciunea minţii, trăirea Liturghiei, şi ajungând până la sfaturi pentru mamele şi familiile creştine, suntem încredinţaţi că mulţi vor fi cititorii care vor afla cuvânt pentru sufletul lor şi însuflare pentru propria lor viaţă. La o a doua lectură, pentru cititorul atent se conturează nu doar portretul Stareţului, ci şi al ucenicului (cu toate că acesta din urmă nu spune aproape nimic, căci nici nu era nevoie, Stareţul Sofronie, prin harisma străvederii, dându-i răspuns la toate întrebările, încă dinainte de-a apuca să le mai formuleze). Cu toate acestea, îndrăznesc să spun că miza cărţii este mai mult decât atât. Anume, personajul principal nu este nici Stareţul Sofronie cel descris în carte, nici ucenicul care descrie. Ci însăşi relaţia dinamică a uceniciei pe lângă un mare stareţ, primirea, picătură cu picătură şi şuvoi cu şuvoi a Tradiţiei, predarea Predaniei de la Stareţul cel purtător către ucenicul cel neştiutor, naşterea într-un suflet muncit de gânduri şi de patimi a primelor scântei ale Rugăciunii minţii în inimă, la care suntem, cu uimire, martori, într-un act mişcător de dezvelire de sine a sufletului tânărului ieromonah. Şi încă, prin însuşi faptul că este o carte scrisă la persoana I, avem privilegiul de-a co-participa la trăirile autorului, fiindu-i alături în această călătorie către Înviere, la braţ cu Stareţul Sofronie, pe drumeagul cel îngust şi mărginit de ierburi înalte din preajma Mănăstirii de la Essex... (Anca Stanciu)
Cărți,multe cărți.
