– Adevărul Absolut… este tocmai că nu există nici un adevăr absolut…. zâmbi Spiritul ca pentru sine… oare avea Omulețul să înțeleagă asta vreodată? Da, cu siguranță că da, de fapt la început avea să o simtă, să o intuiască cumva vag, difuz, apoi să o înțeleagă, apoi să o trăiască, așa e în firea lucrurilor, asta înseamnă evoluția… se bucură Spiritul pentru Omuleț în sinea sa, anticipând cu dragoste acel moment, cine știe peste câte alte vieți… Omulețul acesta începea deja să depășească turma… ori evoluție asta înseamnă, drumul de la turmă – la un Iisus, la un Buddha… Nu există nici un adevăr absolut, își zâmbi Spiritul sieși, există doar potențialitate și transformare și creație și anihilare și cauzalitate și intenție și spirale de energie… dar, de fapt, nici acestea nu există, sunt doar cuvinte prin care un Spirit amărât încearcă să-și explice, sieși și oamenilor, Ceea ce e de Neexplicat… îi zâmbi Spiritul, cu duioșie și smerenie, de data aceasta, Existenței. Și Existența îi întoarse, complice, zâmbetul. – Putem repeta, pentru noi cei aflați la nivelele ceva “mai omenești”, până una-alta? întrebă retoric Omulețul cel cu mintea abstractă: oricum avea să o facă, și de fapt era foarte bună, această sintetizare a sa. Ca să avem o explicație-regulă clară: Tu ești cauza, și, în același timp, tu ești și efectul…: al tău și al vieții tale, cu tot ceea ce înseamnă asta! Tu – cel din toate viețile, tu – cu tot ce ai acumulat și ai structurat: adică cu acel câmp informațional numit minte-ego. Și asta înseamnă karmă. Iar soluția primă și ultimă este aceea de a lucra tu cu tine. În mod conștient și responsabil… (nu din nou egotic: “ca să obțin ce vreau…”, “ca să-mi îndeplinesc dorințele”!). Ci înțelegând și asumându-ți asta. – Fericirea nu “se merită”, nu e nimeni acolo care “să-ți dea” fericirea… se burzului Spiritul: Omulețul acesta iată că nu a înțeles nimic toți anii aceștia… Fericirea este în tine, este în fiecare, ori tu (și toți ceilalți!) căutați fericirea în afara voastră… Fericirea provine din acea ananda, din acea “beatitufine” primordială…, ea Este, ea face parte din Creație, ea este, mereu, pretutindeni… numai că mintea ta vrea o anumită fericire, după criteriile, după șabloanele ei ei… Omul vrea mereu câte ceva, sau altceva, și ignoră cu desăvârșire ceea ce deja are în el… Și mai ales, vrea mereu ca altcineva sau altceva – să-i “aducă” fericirea aceea ! Ori fericirea deja este, ea nu trebuie adusă de nicăieri și de către nimeni, trebuie doar descoperită, băgată în seamă… ori asta se face prin redirecționarea preocupărilor tale (mentale, desigur!) și a atenției tale, înspre interior: adică centrare, adică meditație…
Cărți,multe cărți.
