– Mai spune-ne, de fapt, ce este dincolo de iluzie? Își reaminti Spiritul aceeași veșnică întrebare a Omuleților… – Nemărginirea… Nimicul… Esența… își răspunse, de această dată, sieși, Spiritul nostalgic, simțind chemarea lumii sale, de unde coborâse odată pe pământ, încrezător, pus pe fapte mari. Da, mai trebuia să rămână, da, mai trebuia să vorbească…, tot mai mulți Omuleți trebuiau să afle că mai există Acolo o altă realitate, Dincolo de Iluzie… O altă realitate care, de fapt, este în ei… Un Acolo… care este, de fapt, Aici. Doar că ei nu văd… dar poate că unii vor începe să vadă… Adevărul ultim este însă doar unul: doar Sinele există, sau Dumnezeu, sau Brahma, sau Înțelepciunea infinită Tripura, sau cum vrei tu să-i spui… Acest Dumnezeu care este, după cum spun hindușii, Sat-Cit-Ananda, Existență-Conștiință-Beatitudine… Aceasta este Esența a tot; și aceasta este și esența ta, Omule… Universul, “lumea” este doar o simplă manifestare a Sa, o emanație, o dezvoltare… Astfel privite lucrurile, “lumea” nu are o existență inerentă, ea există doar prin acest Sine, și din – acest Sine. Lumea are astfel “consistența” unui vis, este visul Creatorului, este visul lui Brahma: Dumnezeul visează lumea, lumea există doar prin și din – acest vis… Dar privită dinăuntrul acestui vis, lumea pare reală… Aceasta este Iluzia, maya… Sinele este Dumnezeul, este Cel care Visează, cel care visează Universurile, ființele, viețile… Tu ești înăuntrul acestui vis; și la rândul tău, îți visezi și tu lumea, viața… Înlăturând iluzia ego-ului, înlăturând visul, sau înțelegând că visezi, vei ajunge la Marele Visător, la Cel care Visează… Tu devii astfel Cel care Visează și înțelegi, în sfârșit, că întregul Univers, că viața ta, cu toate “problemele” ei, au doar consistența unui vis…; și că totul, toate, sunt doar “manifestări” ale Sinelui… “Tu”, de fapt, nu exiști – decât pentru acel ego, care se crede real, separat, de sine stătător. Iluzia de a fi… Ieșirea din iluzie este sinonimă cu ieșirea din dualitate, cu ieșirea din “eu sunt”, cu ieșirea din acea minte care a construit acea realitate a existenței “tale”, cu ieșirea din visul în care trăiești… Iar toată această mare paranteză a “discuțiilor antahkaranei”, înspre asta ar trebui să te conducă: spre această înțelegere-simțire-ieșire-din-iluzia lui “eu sunt”… Toate doar se întâmplă, doar se creează, doar se dizolvă… și așa zisa “evoluție” este doar un rafinament de energie, un rafinament de Conștiință, o rafinare de stări de manifestare ale Potențialități. Dintr-un Nimic apare o conștiință amorfă, care devine o conștiință de, apoi se transformă într-o altă structură interesantă, pe care am numit-o ego… Apoi conștientizarea se rafinează, devine conștientizare-prezență-simțire, devine o oglindire a propriei conștientizări în ea însăși…, devine o oglindă. Și toate acestea se vor dizolva în Conștiința primordială, aducându-i noi valențe, încheind acel drum pornit din Ea prin Ea-însăși… Precum o respirație, o respirație a Universului, o respirație a Conștiinței…, care se va scufunda Ea în Ea însăși după ce a străbătut miliarde de lumi și de forme… O respirație, o emergență din Vacuitate, apoi o dizolvare în aceeași Vacuitate, după ce a trecut prin experimente, frecvențe, rafinamente, stări, culori, înțelegeri, înțelesuri… Doar o manifestare a Vacuității care se va dizolva în aceeași Vacuitate… Întrebarea ta vine din ego, răspunsul meu vine din acea Vacuitate… Ce ți-ar rămâne ție totuși “de făcut”?! Poate că ar fi minunarea, starea de miracol, deschiderea și abandonul în fața Miracolului, pe care niciodată nu-l vei putea cuprinde sau explica, cu acea minte a ta… Este singura “atitudine”… Mai știi, ananda?
Cărți,multe cărți.
