In mod firesc, modelul adoptat in august 1948 pentru serviciul de securitate al regimului comunist din Romania a fost cel sovietic. Nici nu putea fi altfel, cata vreme obiectivele ideologice erau similare, iar suportul logistic, consilierea de specialitate, precum si unele cadre de nadejde, veneau tot din Uniunea Sovietica. In plus, activitatea organelor similare din Est se dovedise a fi una de succes, asigurand, in conditii extrem de dificile, triumful partidului bolsevic si mentinerea sub ascultare a unei populatii imense, disipata pe un teritoriu la fel de imens. De asemenea, penetrarea informativa a Occidentului, in timpul si imediat dupa Al Doilea Razboi Mondial, a fost una de amploare. Era evident ca novicii romani aveau ce invata de la maestrii sovietici!
Mentinut cu duritate intr-o stare de totala obedienta fata de factorul politic, aparatul de securitate a fost pus in incapacitatea organica de a evolua in directia profesionalizarii si transformarii intr-un veritabil serviciu de informatii. Conceputa de catre liderii regimului drept ?sabia si scutul? Partidului, Securitatea a fost nevoita sa-si inscrie activitatea pe anumite linii de forta recognoscibile pe parcursul intregii sale existente. Astfel, marile ?dosare-problema? din sectorul specific politiei politice raman aceleasi timp de patru decenii: ?Fostele partide politice burgheze?, ?Miscarea Legionara?, ?Culte ? Secte?, ?Tineret studios?, ?Justitia?, ?Contrainformatii militare?, ?Presa ? Tiparituri?, ?Nationalism ? iredentism?, ?Emigratie dusmanoasa?.
De aici a decurs, in buna masura, si imposibilitatea Securitatii de a se achita de sarcinile trasate de partid. Ambitia de ?a sti tot?, de a nu lasa ?neacoperit? nici un segment al existentei sociale, ambitie specifica oricarui regim totalitar, a condus la dispersarea fortelor si la o estompare a amenintarilor veritabile, pierdute printre fapte anodine, lipsite de orice semnificatie politica.
Cărți,multe cărți.
