Sarutul mortii

Zac pe podea. Goala. Tata ma priveste. Scoate cureaua. Cainele maraie. Un doberman mare si negru. Maraie cand incerc sa ma ridic. Imi simt trupul plin de vargi. Sangele siroieste. Mama plange. O aud, dar stiu ca nu e acolo. Nu ma poate apara. Nu se poate apara nici pe sine.Tata ranjeste. Cureaua se ridica in aer. Dobermanul maraie, parca a placere. Tata ii face semn cainelui sa sara. Ii vad coltii albi, lungi, ca doua cutite, repezindu-se spre trupul meu. Sar in picioare. Nu stiu de unde am forta. Ma doare fiecare muschi, iar trupu-mi gol pare a se rusina impotriva vointei mele.Coltii lui sunt in fata ochilor mei. Respir. Tresar. Dar nu ma misc. Tip. Un tipat scurt. Un tipat ce-mi impinge mainile inainte. Degetele mele se infig in gatul cainelui. O putere diabolica ma face sa-mi sucesc palmele. Ii aud oasele frangandu-se. Cherlaie. Degetele mele mici strang in continuare. Coatele mi se contorsioneaza. Lovitura de gratie. Moare privindu-ma in ochi.Las lesul sa-mi alunece. Il privesc pe tata drept in ochi.- Loveste-ma!