Nu a fost (...) idee mai exploatata si mai deformata decat aceasta, a iubirii pentru patria strabunilor, in toate variantele ei, ca sorginte a latinitatii, ca rai al culturii, ca izvor al modernitatii, ca model si exemplu pentru dezvoltarea viitoare a natiunii. De unde si enorma vointa de a-i specula intelesurile, pana la limita demagogiei. Italienistica romaneasca, in ceea ce are ea bun si rau, s-a dezvoltat, sa o spunem deschis, nu numai pe fundalul acestei realitati, ci si ca o latura a sa, afirmatie valabila si in ceea ce priveste traducerile din romanul peninsular. Ele ne arata, mai mult decat oricare alt segment al culturii, asa cum suntem, cu calitatile si defectele inerente, dar despre care adesea n-am vrea sa vorbim. Atat de mult n-am vrea sa vorbim, incat preferam, adesea, sa laudam straiele imparatului care se plimba gol prin cetate.
Cărți,multe cărți.
