Există în practica studiilor biblice actuale, cu precădere a celor dedicate Noului Testament, o mentalitate dăunătoare sufletului aflat în căutarea adevărului duhovnicesc. Este vorba despre idolatrizarea literei și a abstracțiunii, în detrimentul Duhului, o atitudine care conduce la elaborarea unor teologii preponderent exegetice, în paguba și cu neglijarea teologiei duhovnicești. Sub influența idealităților unei științe care a pierdut contactul cu realitatea şi nevoile spirituale ale persoanei umane, s-a ajuns tacit la concluzia că sensurile autentice ale Sfintelor Scripturi se află mai degrabă la dispoziția exegetului, a filologului și a istoricului, decât la îndemâna celui care și-a asumat calea spirituală a lui Hristos. Fără îndoială, este mult mai ușor să analizezi conținutul unei cărți decât să cunoști realitățile la care această carte se referă, mai ales când cunoașterea respectivă depinde de o anumită practică. E mai simplu să scrii tomuri în care să prezinți originea diverselor cuvinte și toate detaliile gramaticale implicate, decât să pătrunzi până la seva spirituală pe care aceste cuvinte încearcă să o împărtășească. Ca pretutindeni în domeniul spiritualității, și în cazul studiilor biblice specialiștii au tendința de a înlocui cunoașterea realităţii cu scheme propedeutice, fără să înțeleagă că depășirea acestei ispite este o condiție a accesului la sensul duhovnicesc real.
Cărți,multe cărți.
