Regina broastelor

Orăcăitul broaștelor răsună în aceeași cadență dintotdeauna. Și totuși, a existat o vreme în care broaștele nu au mai cântat! A existat și o vreme în care broaștele erau conduse de-o regină. Dar acele vremuri au apus, iar micile amfibii și-au reluat îndeletnicirile consacrate. Davide Cali și Marco Somà au fost martori schimbărilor și le-au cuprins, pentru învățătura noastră, în paginile cărții „Regina broaștelor”. Ni se spune, așadar, că pe un lac oarecare trăiau odată niște broaște. Acestea nu se evidențiau cu nimic, deoarece obiceiurile lor erau dintre cele comune: săreau și prindeau muște, dormeau după-amiaza ori se jucau cu libelulele. Și se distrau cântând împreună celebrul oac! oac! oac!. Însă, toate acestea până într-o seară, când ceva a aterizat în lac. O coroană! Iar broasca aventurată pe fundul lacului pentru a o găsi a fost încoronată. Dar congenerele sale nu mai văzuseră până atunci o regină, de aceea nu știau nici ce presupune investirea în acest rang. Situația a fost repede lămurită de câteva broaște cu inițiativă, iar neamul broștesc se diviză în pături sociale demne de o monarhie. Astfel, regina nu mai comunica cu celelalte surate și nu se mai ostenea pentru nimic; avea sfătuitori și putea pedepsi pe oricine nu i se supunea. Viața pe lac s-a schimbat într-atât, încât nimeni nu mai izbutea să cânte. Pe de altă parte, regina își continua viața de huzur alături de suita ei. Dar nu pentru multă vreme, căci, în urma unui eveniment neașteptat, cea mai rapidă și cea mai bună dintre toate își pierde coroana. Ce s-a întâmplat și care este deznodământul acestei istorioare? Intempestivul, neprevăzutul și inoportunul marchează punctele culminante ale povestirii și sugerează prezența unui comic de situație. Sensul transgresează și de această dată literalul, iar miza comediei „Regina broaștelor” devine de-acum deconstruirea aparențele prin folosirea amuzamentului ca modalitate de îndreptare a metehnelor. Astfel, în profunzimea mesajului coagulat de Davide Cali recunoaștem tipologii umane, străjuite la umbra măștilor narative ale personajelor. Un prim actant care suscită atenția lectorului este însăși regina. Personaj de hârtie și pe hârtie, aceasta își asumă rolul de conducere din pură întâmplare, nefiind conștientă de propria-i putere. În mod convenabil, ea este omul potrivit la locul potrivit, dar nu pentru propria-i conștiință și pentru propriile-i acțiuni, ci pentru a contribui la sporirea altora. A sfătuitorilor săi. Cu un simț acut al realității, sfătuitorii știu că nu pot beneficia decât în mod indirect de poziția reginei, de aceea fac apel la găselnița monarhică. Parvenitismul este mascat de un fals context, prezentat ca fiindu-i necesar reginei și folosindu-i pe ceilalți drept supuși. Supușii se regăsesc printre broaștele care se pleacă servile în fața noului regim, renunțând la propriile obiceiuri pentru satisfacerea poftelor pantagruelice ale celor cocoțați la „conducere”. Cu toate acestea, în marea masă se ițesc și figuri cu intuiție anarhică, având curajul de a striga, într-o formă sau alta, că „împăratul este gol”. Aceste broaște au tăria de a provoca și de a mărturisi adevărul, conștiente fiind că noua realitate le este impusă abuziv. În fond, broasca încoronată nu le era superioară. Acesta este și motivul pentru care, odată pierdută coroana, aceasta își pierde și statutul, și validarea celor din jur. În final, liniștea s-a așternut din nou peste lacul din poveste. Broaștele, degrevate de responsabilități care le depășesc, și-au reluat cântecul. Cadența lor veche, sunând oac! oac! oac!, se aude și acum în unele nopți de vară. Iar cuplul de îndrăgostiți, cel care a provocat întreaga încurcătură, este bine acum. Nu ne credeți? Întrebați-i pe Davide Cali și pe Marco Somà. Sau mai bine citiți „Regina broaștelor”.