?Remarcabil critic literar in junete, semnatar a sute de cronici si eseuri risipite prin revistele culturale ale anilor ?80-?90, cu unele interventii, mai rare, si astazi, autor al primei carti consacrate vreodata Scolii de la Tirgoviste, apoi al unei teze de doctorat despre literatura fragmentara (aparute in 1992 si 1998), Mihai Dragolea s-a metamorfozat catre finele anilor ?90 in prozator ? unul dintre cei mai valorosi pe care-i avem. Cehovian si caragialian in reteta proprie, observator atent al realitatii din jur, cu ochi in acelasi timp tandru si necrutator, atras mai ales de varietatea uimitoare a tipologiei umane, a mentalitatilor si moravurilor, el a publicat din 1999 incoace patru culegeri de proze scurte (in 1999, 2005, 2007 si 2011) si un microroman (2001), la care-l adauga acum pe al doilea. Nimic spectaculos, la prima vedere: povestea unei «scurte intoarceri acasa» in Dominin, sat romano-sasesc, prilej de regasire a unui loc scapatat si de reamintire a trecutului, cu o intreaga pleiada de figuri, care de care mai derizorii. Tot intr-o autoironie diminuanta o tine si personajul narator, afisind, in pragul senectutii, o blanda resemnare. Ascunde ? de fapt ? un caracterolog de observatii subtile si un filozof de reflectii profunde, deghizat in raisonneur umil, autor al unei lungi epistole ?provinciale? adresate unui amic profesor, plecat in lumea larga, la Paris. La scara inca mai mare, va transcrie si jurnalul de calatorie al unei june de peste Ocean pe Vechiul nostru Continent. America, Europa, Parisul, Domininul ? aceeasi poveste, de fapt. Totul ? intr-o scriitura de mare finete, pe firul careia istoria vesel-amara a satului cu pricina se transforma pe nesimtite intr-o imagine a lumii si intr-o meditatie asupra sensurilor generale ale vietii...? - Ion Bogdan Lefter
Cărți,multe cărți.
