"Umbra" - ale carei poeme le transcrie aici Ioan F. Pop - este o umbra grea, de plumb, care striveste un peisaj expresionist, de apocalipsa asistata contemplativ, aproape cu detasare (marcata, voit ori ba, de poetica analogiei, de "ca"-ul imblanzitor de angoase), dar desfasurata ca un film in care scribul s-a ratacit si s-a pierdut. Astfel ca, de fapt, el ajunge sa trimita telegrame de la fata locului, in felul lui Aurel Pantea (de care-l apropie si virulenta cu care abstractiile devin fulgerator senzatii agonice), anuntand cum coboara, "ca niste reptile, orele care nu mai arata nimic".
Nu mai arata insa doar dupa ce si umbrele, si cuvintele au fost urcate pe esafod, dupa ce poetul a auzit tropotul "cu care noptile calca pe cadavrele zilei" si "itmul tobelor ce bat ultimele alarme ale caderii timpurilor". Aceasta agonie o transcrie F. Pop, in versuri de somatie, de parca ar vorbi si el din Patmos si ar fi ultimul spectator al lumii, spectator devenit deopotriva victima si reporter. Versuri grele, supraincarcate, sfidand minimalismele cu forta vizionara si imaginatie halucinatorie.-Al. Cistelecan
Cărți,multe cărți.
