Basme si povesti din Scheii Brasovului

Fragment din cartea: Basme si povesti din Scheii Brasovului si de pe alte plaiuri ardelene: 1. Inimosul A fost odata ca nealtadata, a fost un barbat si o muiere, care erau tare amarati, din pricina ca nu aveau copii. Dumnezeu s-a milostivit de dansii si le-a daruit o multime de copii, cate gauri pe un ciur. Pe cel mai mic, mama-sa nu avea ochi sa-l vada, fiindca nu dorea sa asculte si n-avea frica de nimic, fie ce-o fi. In schimb, Inimosul, ca asa ii era numele, crestea ca din apa – intr-o zi ca-n doua, in doua ca-n noua si-n noua, ca in nouazecisinoua, pana cand intr-o zi ii spuse el mamei sale: Ia zi, maica! Ce-i frica aceea despre care, eu va tot aud vorbind, ca nu inteleg deloc ce ar putea sa fie? Frica, Inimosule, este atunci cand ai teama de cineva ori de ceva. Eu tot nu pot sa inteleg, asa ca voi lua lumea in crucis si-n curmezis, numai ca sa aflu ce ar putea sa fie frica aceasta. Maine dimineata voi pleca, gateste-mi ceva merinde de cale. Mama Inimosului nu ar fi voit sa-l vada luandu-si lumea in cap, dar fiindca cu vorba buna nu il putea inmuia, iar de frica nu stia, n-a avut incotro si l-a lasat sa plece singur-singurel in lumea larga. Inimosul porni la drum, batand din picioare, cum e proverbul “De din vara, pana-n seara, cale lunga sa-i ajunga!.” Ajungand la niste birturi, se hotari sa ramana peste noapte si-i ceru hangiului sa-i pregateasca un asternut curat. Ei, dragul meu voinic, in birturile mele nu e de ramas peste noapte, ca pe cine il apuca seara aci, nu mai vede zorile, ii zise hangiul. Au patit-o multi voinici ca tine, cata frunza si iarba! Eu insumi, cand se amesteca ziua cu noaptea, incui usile si ma duc in casuta pe care o am in sat. Eu raman aici, ca sa vedem ce-o fi de capul meu in asta noapte!