Pistis Sophia este un text descoperit la sfârșitul secolului al XVIII-lea, într-o colecție particulară (cea a medicului Anthony Askew), datând din secolele III-IV d.Hr., folosit ca text sacru de către unele comunități gnostice din Egipt. Termenul „gnostic” se referă la anumite învățături tainice date, se presupune, de către Iisus ucenicilor săi, în acest caz, pe parcursul a unsprezece ani după Învierea Sa. Textul nu a fost conceput, așadar, ca unul public, ci a fost destinat unei grupări de inițiați, cei cărora „li s-a dat să cunoască Împărăția cerurilor” (Matei 13.11), preocupați de cunoaștere (Gnosis) și pregătiți s-o primească. Este un text apocrif, în sensul originar al cuvântului, de scriere „rezervată” unei audiențe restrânse și avizate. Titlul cărții reunește cuvintele grecești „Credință” și „Înțelepciune”, ultimul termen, Sophia, fiind aici o personificare de gen feminin, care parcurge un traseu dificil, cel al experienței păcatului și al confruntării cu obstacolele inerente pe calea mântuirii, care apelează în mod repetat la ajutorul și sfatul lui Iisus, prezența centrală a textului, privit nu doar ca Mântuitor, ci și ca Prim Mister, preexistând din veșnicie și având o funcție cosmică, cel care dezvăluie discipolilor săi tainele divine. Elemente de religie, magie, metafizică și istorie aparținând unei tradiții pierdute se contopesc în acest document de importanță majoră nu numai pentru istoria gnosticismului creștin, ci și pentru istoria dezvoltării religiei în Occident. În plus, prin interpretarea inedită a unor texte din Psalmi, profeți și Evanghelii, acest text oferă o perspectivă neașteptată atât asupra Vechiului, cât și a Noului Testament.
Cărți,multe cărți.
