"Targul de cai se intindea pe-o portiune de vreo cateva sute de metri sub bradet, dupa targul de vite. Lume multa, praf, mugete, nechezari, mirosuri intepa-toare. De balega. De palinca. Si de ace de pin. Veiza, imbracat in halat, asa cum umbla prin spital. Si cum strabatea vinerea satul. Era ziua de piata. Si el umbla sa-si caute pacientii. In halat, ca sa-l recunoasca si ei de la distanta. Dadea consultatii postoperatorii. "Ma, te mai doare vatamatura?", "Tu, muiere, tot asa sangerezi?", "Mai iei dumneata, taica, leacurile alea de ti le-am dat?" Sau ii consulta pe altii din mers. Si-i chema la spital cu glas mare. "Ia nu mai stati cu bolile pe voi, sa muriti de-a-n picioarelea. Ca acuma spitalul e gratis."
[...] La targul de cai din acea vineri, baiatul era cu tiganul mare, cu Muiko. Unchi-su, tinichigiul. Fratele maica-sii. Cel mic sa fi avut vreo cinci, sase ani. Tot asa facea si-atunci cu ochiul si arunca din cand in cand cate un ras scurt. Cu toata gura. Dupa care strangea imediat buzele si parca se mira el insusi de ce l-a apucat. Isi schimba dintii la vremea aceea. Era stirb in parti, doar cei doi din fata mari se protapeau ca niste lopeti, asa cum au toti copiii. Crestea slabut si inalt de statura. Si purta deja palaria rotunda si neagra, de gabor. Veiza s-a oprit si-a vorbit cu Muiko.
- Si maica-sa?
- A plecat cu unul din Rovinari. Un roman. Munceste in mina. L-am vazut doar o data. Barbat ursuz, numai sprancene imbinate. Cred ca din cand in cand chiar ridica mana asupra ei. O mai altoieste, sa-si bage mintile in cap. Dar ea zice c-o duce bine. Baiatul ramane la noi." (fragment din volum)
Cărți,multe cărți.
