Noi eseuri asupra intelectului omenesc

Pe masura publicarii scrierilor lui G.W. Leibniz (1646-1716), o intreprindere nedesavarsita pana acum nici macar in Germania, cititorul zilelor noastre este covarsit de personalitatea acestuia, un temerar deschizator de drumuri in mai toate domeniile abordate: teologie, filosofie, lingvistica, logica, matematica, stiintele naturii, drept, istorie, diplomatie. Spirit enciclopedic, precursor de forta al iluminismului german, Leibniz, chiar daca fondatorul si primul presedinte al Academiei de Stiinte din Berlin (1700), a evitat de la inceput o cariera universitara, la care l-ar fi indreptatit cu prisosinta preocuparile, preferand, dupa ani de peregrinari europene si contacte stranse cu cercurile rafinate ale stiintelor continentului, sa se retraga (din anul 1676) in functia de bibliotecar si consilier de curte al ducelui de Hanovra, Johann Friedrich (de Brunswick-Lueneburg), familie princiara pe care avea sa o slujeasca cu devotament pana la sfarsitul vietii (in 1678 devenea consilier aulic, iar din 1685 istoriograf al casei de Brunswick).Noi eseuri asupra intelectului omenesc (1704) este una din scrierile de baza ale lui Leibniz, alaturi de Disertatie metafizica (1686), Eseuri de teodicee (1710) si Monadologia (1714).