In Morti imaginare, distins cu Premiul Medicis pentru eseu (2003), fictiunea si analiza se imbina pentru a descrie sfarsitul a mai bine de treizeci de scriitori, de la Montaigne la Truman Capote, trecand prin Balzac, Freud si Nabokov. Nici urma de macabru, de predici sau de lacrimi; apropierea de marile spirite care se pregatesc sa iasa din scena se face pe un ton grav, insa pe alocuri surprinzator de amuzant, scriitura este erudita si, mai presus de toate, plina de umanism. Cartea este, pana la urma, o istorie paralela a literaturii, in care ultimele clipe ale unor scriitori majori, cum sunt Pascal, Kant, Flaubert, Rilke sau Buzzati, devin pretexte pentru analiza vietii.
Se scrie nu ceea ce e exact, ci adevarat. Nu pretind ca alerg dupa adevarul gol al istoriei sub aceste reparatii postume. Caracterul veridic al acestor cuvinte si scene finale ma intereseaza prea putin. Intram in scris in acel punct exact unde cuvintele nu inseamna nimic, unde nu le mai intelegem,unde le privim. (Michel Schneider)
Cărți,multe cărți.
