Medierea in viata social-politica

Lucrarea "Medierea in viata social-politica? este consacrata unei teme cu bogate ramificatii in disciplinele socio-umane, dar si cu un loc din ce in ce mai semnificativ in structurarea relatiilor dintre oameni si dintre comunitatile umane. Este evident pentru cel ce parcurge lucrarea faptul ca medierea, ca un tip distinct de relatie umana, face obiectul unei abordari pluridisciplinare, retinand atentia filosofiei, sociologiei, pedagogiei, dreptului si stiintelor politice incat a trebuit sa opereze atat pe un plan analitic, deslusind mecanismele medierii in diverse domenii ale vietii oamenilor cat si pe un plan sintetic, subsumand varietatea situatiilor in care intervine medierea unui model teoretic, unei viziuni de natura cuprinzatoare. Din aceasta perspectiva medierea este asezata in cuplu cu conflictul, ca stare a relatiilor interumane izvorata din procesele de identificare ale actorilor, care, intr-o situatie data, in legatura cu un anumit domeniu al vietii lor laolalta, adopta, in mod obiectiv sau subiectiv pozitii diferite. Intrucat aceasta diferentiere are grade de intensitate variate se pune problema modului de a solutiona diferendul pentru a asigura relatiei anduranta. Fiind vorba de viata sociala a oamenilor solutionarea conflictelor devine imperativa pentru ca este greu de imaginat disolutia unei societati datorata tensiunilor care o macina. Cauzalitatea conflictului fiind bogata este fireasca multitudinea teoriilor care vor sa-l explice, dar si a solutiilor propuse: de la cele pentru care conflictul tine de natura umana la cele care considera conflictul forma de patologie a vietii sociale. Dar, de la analiza conflictului ca relatie trebuie trecut cu necesitate la analiza subiectilor conflictului care se determina social si istoric. Numeroase teorii s-au construit pornind de la aceasta dimensiune a actorilor care face ca acelasi tip de conflict sa imbrace forme de manifestare diferite, de la o epoca la alta sau de la o comunitate la alta. Avem cel mai limpede exemplu in conflictul legat de controlul si distributia resurselor atat de diferit astazi fata de epocile precedente, dar a carui schema ideatica se pastreaza. Lucrarea procedeaza la o tipologizare a conflictelor pentru a degaja ceea ce am numit o morfologie a conflictului sau, in terminologia autoarei, harta lui pe baza careia sa urmareasca prevenirea si solutionarea lui. Rezolvarea conflictelor constituie in zilele noastre un subiect fierbinte pentru manageri, pentru educatori, pentru diplomati, pentru strategii politico-militari, cu totii fiind convinsi ca alternativele pasnice pe care le ofera negocierea si medierea la conflict aduc economii insemnate de energie, de costuri, de inteligenta si resurse materiale, aduc o valoare adaugata relatiilor sociale dintr-o comunitate si ii asigura functionalitatea in opozitie cu conflictul deschis, cu razboiul care risipesc bunurile unei comunitati. ADR (Alternative Dispute Resolution) se impune in lumea contemporana ca o expresie a capacitatii acesteia de a-si intelege mai bine problemele, de a-si rationaliza conduitele, de a cauta sa exploateze mai bine resursele materiale si umane. Umbra viitorului, ca exprimare plastica a cerintei de a ne construi prezentul in raport de consecintele pe care el le are pentru ziua de maine, impune o rationalizare a conduitelor chiar daca nu ajungem la a sustine o viziune tehnocratica. Discutiile din filosofia politica de astazi insista tocmai asupra acestui aspect al interventiei tot mai ample a ratiunii in organizarea si conducerea sociala, a comunicarii (cum este cazul lui Habermas), a dialogului si negocierii (Chr. Dupont), pe baza unor reguli acceptate de catre actori (morale, juridice, politice). Viata dovedeste ca acele societati care au stiut sa-si gestioneze sursele de tensiune si conflict au atins parametrii inalti in dezvoltarea economica si sociala, in gestionarea democratica a treburilor publice. Avem un exemplu clar in succesul SUA si al Europei Unite, unde dialogul, negocierea, medierea conflictelor au permis actuala prosperitate, practicile unei democratii autentice care sa puna in valoare forta solidaritatii si comunicarii. Locul medierii intre mijloacele de solutionare a conflictelor este in continua crestere. In ultimii ani, in numeroase tari, profesia de mediator si-a castigat un loc in nomenclatorul profesiilor, acestui trend inscriindu-se si Romania, care pastreaza ca de obicei, o serie de particularitati in materie. Complexitatea medierii ramane insa in atentia cercetatorilor si practicienilor pentru ca ea este o solutie eleganta, as adauga specific europeana, la conflict cu inflexiuni filosofice, dar si cu rezultate reale in viata oamenilor. Succesul medierii este dat de faptul ca si atunci cand este institutionalizata ea inseamna un raport intre doua parti in conflict in care intervine a treia parte pentru a gasi punctele comune de dialog, de comunicare, de intelegere si acord indepartand nu numai forta, violenta ci chiar si interventia unei instante. Medierea recurge la ratiune, la cumpanirea argumentelor, la echilibrarea judecatilor si atitudinilor intr-un camp infinit de situatii - cum se exprima autoarea - cuprinzand toate sectoarele de activitate umana, din sfera publica si privata. Teoriile despre mediere, bine structurate si nuantat prezentate in lucrare au in vedere dimensiunea filosofica, politica, juridica, morala dar toate sunt concordante in a sustine ca medierea este un instrument al reducerii costurilor unei relatii conflictuale, o sursa de satisfactie pentru parti, dar mai ales o cale de atingere a unor interese comune, printr-o organizare mai buna a conduitelor. Am apreciat, in acest context, recursul la discutia filosofica asupra medierii pentru ca a pus in relief o serie de pozitii putin cunoscute la noi, cum este cea a lui G. Calogero, sau deja vehiculate din alte perspective cum sunt cele ale lui M. Buber si A. Levinas, conturand un univers spiritual in care relatia pasnica, echilibrata dintre oameni, structureaza un umanism cotidian. Cea mai insemnata parte a lucrarii este alocata - cum este firesc - cercetarii medierii in diverse sisteme de viata sociala si in diverse tari care au acumulat o experienta pozitiva in promovarea medierii. Sunt pagini pline de interes asupra medierii in familie, in scoala, in viata diferitelor grupuri din societate, in raporturile de munca si desigur in viata politica. Nu peste tot medierea are o greutate sociala pe care ar merita-o si nu in toate societatile ea se bucura de aceeasi atentie. Relevarea diversitatii situatiilor in care este prezenta medierea permite autoarei sa degaje o schema generala a acesteia pentru a-i reliefa semnificatia sociala pozitiva si pentru a pleda in favoarea extinderii ei ca un mijloc alternativ de solutionare a conflictelor. De un interes aparte este capitolul consacrat medierii in relatiile internationale. Specie a negocierii, aceasta este structurata de norme ale dreptului international si are o cazuistica bogata, care incita la reflexie. Lucrarea se construieste pe o plaja larga de situatii istorice si conchide asupra utilitatii medierii atat in prevenirea conflictelor, cat si in gestionarea resurselor de criza si a crizelor insele. Practicarea medierii, in zilele noastre, este usurata desigur de mijloacele de transport (ele i-au permis lui Kissinger sa dezvolte metoda navetei diplomatice) si de cele legate de comunicatii (telefoanele cu fir direct intre conducatorii politici). Consacrata de catre dreptul international, alaturi de celelalte mijloace de solutionare pasnica a diferendelor dintre state, medierea devine o cale tot mai frecventata de comunitatea internationala de a interveni pentru evitarea razboiului.