Marta, croitoreasa

Cu subtile vibratii si tuse impresioniste, Valentina Di Cesare isi conduce cititorul, in acest prim roman al sau, intr-o lume de epifanii laice, in care „revelatia (...) spiritului vizibil al Frumusetii – si al firescului, as adauga eu – este stimulata de jocul memoriei” (U. Eco) si de imanenta simtului estetic, precum la Proust si la Joyce, antrenand o desfacere personalizata a prezentului, ca un evantai cu modele unice pe fiecare dintre paletele sale. Exceptionala prin naturaletea sa si prin capacitatea de a percepe (intocmai ca impresionistii) realitati, pentru ca apoi sa le metabolizeze si sa le reactualizeze, Marta, croitoreasa, poarta in sine si cu sine intregul univers al cartii, diascopul care va rula destinele ce-i umplu viata si o anima. Prin ea va impune naratorul ritmul, va strecura impresiile, va media expresiile, pentru a o scoate din ascundere, interzicandu-i, prin vocea Lidiei, unul din personajele episodice, spre final, secretul: „Secretul tau nu exista, asa cum nu exista niciun alt lucru uman care sa nu poata fi descoperit de cineva”. Marta este propria sa lume, dezvaluita de dialogul interior, transpus de vocea narativa la persoana a treia, fara sa-l rupa, propriu-zis, de constiinta personajului. Din dexteritatea cu care foloseste aceasta tehnica iese la iveala maiestria scriitoriceasca a Valentinei Di Cesare, surprinsa si transpusa excelent de traducatoarea Carmen Fageteanu, aflata si ea la debutul editorial. - Gabriel Nedelea