Ultima vara in Bretania. Istoria unui exil

Pret:

Lei

Ada d'Albon, actrita romanca de teatru cu o cariera promitatoare intre anii 1960 si 1970, nepoata a lui Mihail Sadoveanu, s-a exilat la Paris la inceputul anilor 1980. Acolo, impreuna cu sotul sau, regizorul Laurentiu Azimioara, a infiintat Theatre de l'Orme in 2002. Povestea ei se infiripa intre casa anilor fericiti, cu cascadele de flori, din fostul cartier Uranus si balconul cat o ghereta din Paris, ingropat si el in flori, unde, sub o tufa de crizanteme galbene, asteapta urnele cu cenusa fara tara a parintilor; intre pasiunea devoratoare pentru teatru, cu sensul deplin pe care i-l ofera scena si fracturile destinului caznit al unor artisti romani exilati in Franta; intre Parisul had, cu o fereastra de la care nu se vede nimic si Saint-Pierre-Quiberon, unde oceanul ii imbratiseaza mereu insingurarile si unde un anume domn Herve, gingasa epava umana, ii serveste cafeaua dis-de-dimineata, cu eleganta unui mare senior. Amintiri de toate culorile napadesc inima si picteaza, in nuante de umor tandru-amarui si durere ascutita, lumea exilului: duioasa, grotesca, dezvrajita. Dar cand toate drumurile par infundate, o usa blindata se deschide, totusi, spre vis. Chiar asa... cine si-ar fi inchipuit?! Carte recomandata de Mihaela Bilic in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti". Fragment din cartea "Ultima vara in Bretania. Istoria unui exil" de Ada d'Albon: "- Despre ce este vorba in cartea dumneavoastra? - Despre viata mea: amintirile din Romania, amintirile din Franta... Cartea mea s-a nascut in Bretania, tinut pe care-l iubesc, pe care-l redescopar in fiecare vara cu o bucurie intensa, tinut care, prin peisajele sale, imi povesteste si el propriul meu trecut. - Cum a putut Bretania sa va reinvie amintirile despre Romania? se mira, intrigata, interlocutoarea mea. Nu stiu ce sa-i raspund. Surad indulgenta, fiindca nu le pot explica asa ceva oamenilor care nu cunosc Saint-Pierre-Quiberon, care nu cunosc ce dragoste ma leaga de locul acesta, care nu stiu ca aici, fata in fata cu oceanul, toate corzile fiintei mele se elibereaza de incordarea exilului si vibreaza. Am ajuns la varsta la care trecutul este mai lung decat ce-mi ramane de trait, iar ce-mi ramane de trait este lipsit de culoare. Trecutul meu, fie el romanesc sau francez, este unul singur si are culoarea acestui pamant scaldat de ocean... Este ora 8. Instalata pe chei, in fotoliu, privesc intinderea albastra, calma si lenevesc sub soarele bland, care face apa sa scanteieze. In afara de "domnul" Herve, care face ordine pe terasa barului Orange, nu se afla nimeni pe chei. "Domnul” Herve, este prietenul meu. Este un "domn" slab, trist, cu un par nepieptanat care incepe sa albeasca. Si fara dinti. Nu stiu in care moment al existentei lui, destinul i-a fost ostil si l-a transformat intr-o epava. Mai tarziu, peste zi, "domnul" Herve se va imbata si va ramane beat pana maine. Dar la ora 8 dimineata el sterge meticulos roua care straluceste pe mesele terasei. Da din cand in cand o mana de ajutor Soniei, proprietara barului, si o face din toata inima. "Domnul” Herve este omul cel mai bland pe care-l cunosc, vorbeste putin, dispare iute si cand surade, in sfarsit, intinereste cu cel putin saizeci de ani. De cum ma vede, imi face un semn discret cu mana si atunci chipul lui arata ca al unui copil care ma priveste cu ochii luminati de o bucurie de nedescris. - Doamna a revenit? - Da, iata, am venit saptamana trecuta, sunt bucuroasa sa va vad in sfarsit, domnule! "Domnul” Herve se apropie de mine, isi pune degetul pe buze si-mi sopteste cu cel mai dulce suras al lui: - Fara "domnule". Nu exista "domn". Eu sunt Herve..."

Carți de acelaș autor: Ada D'Albon

Cărți Literatura Universala

Cărți Beletristica