Aproximativ o cincime din locuitorii planetei, repartizata pe cinci continente, se declara adepti ai Islamului si considera Coranul izvorul credintei lor si al preceptelor fundamentale ale practicii religioase, dar si al regulilor de comportament ce ghideaza viata lor morala, sociala si uneori politica. Din acest motiv, apartenenta la o credinta si la traditii comune, afirmate cu mai multa sau mai putina forta, este oare suficienta pentru a trasa contururile unei lumi musulmane atit de diverse, a carei unitate, exaltata de elementele cele mai radicale, de obicei plasate sub egida Islamismului, pare sa tina de profesiunea de credinta politica si de dorinta pioasa? Mica enciclopedie Larousse, o colectie accesibila, cu lucrari clare, precise si ilustrate, destinate celui care vrea sa protejeze planeta si sa inteleaga lumea. Fragment din enciclopedie: „Imperiul Otoman, barbatul bolnav al Islamului Aceasta vasta miscare de expansiune in detrimentul Orientului musulman este inaugurata de Bonaparte, care ocupa Egiptul, la acea vreme provincie a Imperiului Otoman, in 1798. Aceasta operatie militara nu cuprinde inca dimensiunea coloniala in sensul modern al termenului, cu atat mai mult cu cat se impune impotriva altei puteri imperiale, aflate la confluenta dintre Asia, Europa si Africa, Imperiul Otoman. Desi acesta pretinde ca aduna ansamblul (in tot cazul o mare parte) comunitatii musulmane sub stindardul califatului, exercita o dominatie resimtita drept „coloniala" de catre popoarele subjugate, printre care egiptenii arabofoni. Exportand, asa cum o va face printre popoarele Europei, conceptele moderne de natiune si de suveranitate nationala, generalul francez va cauta de altfel sa-si atraga bunele gratii ale elitelor locale („ulema" - invatati), actiune ce a continuat pana alungarea francezilor din Egipt in 1801 de catre britanici, ale caror ambitii imperiale sunt de alta natura. Ideea de natiune, care va anima miscarile de independenta printre popoarele crestine din Balcani si din Caucaz incovoiate sub jugul turcilor otomani, incoltise cu toate acestea si printre popoarele musulmane, condamnand la un declin inexorabil Imperiul Otoman, numit la sfarsitul secolului al XIX-lea „barbatul bolnav al Europei". In aceasta vasta miscare de emancipare nationala care misca fundamentele fragilizate ale Imperiului Otoman, va prinde contur “problema Orientului” la care isi vor propune sa rspunde cancelariile europene, umpland presupusul “vid” de putere in Orientul Apropiat si cel Mijlociu. Astfel pusa, problema Orientului, care era considerata ca exprimand setea de libertate a popoarelor din regiune, indiferent ca erau crestini sau musulmani, va fi adesea pretextul unei interventii politice.”
Cărți,multe cărți.
