Poate cea mai mare capcana a scrierilor lui Lovinescu, Jurnalul alchimic e, de fapt, un non-jurnal. Nimic din ceea ce promite titlul nu se regaseste in continut: nu e nimic personal acolo, niciun fapt trait, nicio intimitate cultivata sau dezvaluita. Nimic, asadar, din culisele unei biografii, dar absolut tot, in schimb, din matca unei gandiri. Formal, e un antijurnal, fara a fi o contramemorie. Demersul pare, mai degraba, rezultatul unor meditatii metafizice, in care solutia pentru o problematica anume nu e nici transcendentala, nici imanenta, ci expresia compromisului dintre cele doua, anume, o paradigma alchimica de operare a cunoasterii de sine, care isi prelungeste valabilitatea traditionala in modernitate. Departe de mine sa clarific cat e alchimie si cat nu in arheologia acestei cunoasteri. Am insa o intentie mai nobila - aceea de a pune un pariu filosofic pe structura Jurnalului alchimic, care combina elemente de spiritualitate, misticism, alchimie si filosofie, intrun spirit cu totul particular de a produce o istorie a gandirii menite sa faca dreptate Orientului si Occidentului, fara false polarizari imprumutate.
Cărți,multe cărți.
