Cine-i citește poeziile pentru prima dată, îl poate considera pe John Clare (1793 – 1864) un poet mediocru. El nu a fost educat în universități celebre și nu a călătorit în țări străine, așa cum au făcut contemporanii săi, celebrii romantici englezi, Wordsworth, Coleridge, Byron, Shelley sau Keats. John Clare a adorat și a trăit pentru poezia naturii, neatinsă de mâna distrugătoare a omului. Ceea ce-și dorea poetul și omul John Clare era un trai decent și frumusețea liniștii din natură, departe de zgomotul făcut de oameni, libertate, aprecierea lucrurilor mici, simple, fără goana patologică după bani și profit. Toate acestea însemnau pentru el Poezie, Bucurie, Dragoste, Iubire, Natură și Dumnezeu. Într-un cuvânt, VIAȚA! Ceea ce Clare aduce nou este limbajul folosit. Este limba vorbită în satul pe care poetul l-a iubit atât de mult. Clare a îmbogățit și a extins limba engleză într-un fel în care Wordsworth și Coleridge nu au reușit niciodată și, deși criticii au fost șocați, cuvintele și expresiile locale, textele originale ale poeziilor, care sunt considerate astăzi texte standard, arată cât de îndrăzneț a fost și câte experimente cu versuri a făcut. Cititorul îi va percepe versurile corect, dacă își concentrează atenția asupra particularităților din poezii, adică structura metrică, incluzând jocul poetului cu rimele și ignoranța aproape totală a regulilor gramaticale. Aceste elemente specifice scrisului lui Clare modifică ritmul versului, accelerându-l atunci când este nevoie și, împreună cu cuvintele și temele folosite, participă la unicitatea lui. Iubitorul român de poezie va citi cu plăcere versurile și se va implica empatic în lumea poetului și pentru că va găsi asemănări cu satul tradițional transilvănean. Îl vor aprecia deoarece aproape fiecare dintre noi visează (mai ales acum) la libertate, liniște, natură, la o viață ocrotită, sigură și la existența unui cămin adevărat. Cei care nu fac acest lucru, sunt invitați să înțeleagă că tocmai aceste aspecte dau sens vieții! Ioan Sasu-Bolb
Cărți,multe cărți.
