Istoria Europei, Vol. 4

Aceasta carte face parte din colectia Sinteze a editurii Institutul European. Din cuprins:- Reconstructia Europei si Sfanta Alianta;- 1848. "Primavara popoarelor";- Napoleon al III-lea si Europa nationalitatilor;- Europa lui Bismark;- Ciocnirea dintre nationalismele europene;- ?Razboiul cel mare? si desavarsirea Europei natiunilor. Istoria moderna a Europei, care, in acceptia franceza a termenului, se sfarseste odata cu Revolutia si cu Imperiul, se caracterizeaza prin confruntarea a doua conceptii total opuse despre. Prima da intaietate miscarii fortelor centrifuge. Ea are tendinta sa perpetueze impartirea batranului continent in natiuni diferite si se bazeaza pe doctrina , potrivit careia nici un stat nu trebuie sa aiba o putere atat de mare incat sa poata sa impuna celorlalte state dominatia sa politica. A doua, din contra, intentioneaza sa realizeze regruparea continentului sub autoritatea uneia dintre tarile componente: ea tine deci de o dorinta de unificare. Or, aceste tendinte de restabilire a unitatii distruse si transformata intr-un mit (Carol cel Mare, Sfantul imperiu de origine germanica) au fost concepute permanent ca niste forme de dominatie, si din aceasta cauza linia de delimitare dintre tarile care isi au originea intr-una din aceste ideologii este foarte simpla. Din prima ideologie se trag statele mici si in general toate tarile care, intr-un moment al istoriei, s-au temut ca vor deveni tinta tendintelor imperialiste ale marilor puteri. De cea de-a doua se leaga natiunile al caror dinamism le-a situat in frunte si care cer sa-si asume mostenirea unei comunitati de destine, care de mai multe ori fusesera adunate la un loc de dorinta de unificare. Imparat, si in aceasta calitate mostenitor al unei viziuni despre lume care nu putea sa fie decat universala, Carol Quintul (1500-1558) incearca sa introduca in realitatea europeana esenta unui titlu pe care sfirsitul Evului Mediu il transformase intr-o fictiune. Cu Filip al II-lea (1527-1598) si pretentiile Habsburgilor din Spania tinde sa se impuna, intr-o Europa sfasiata de Reforma, o conceptie catolica foarte stricta. In timpul lui Ferdinand al II-lea (1578-1637), actiunile Habsburgilor din Viena si ale aliatilor lor din Razboiul de 30 de ani (1618-1648) sunt animate de spiritul recuceritor al Contrareformei. Iar cind Franta revolutionara se arunca la randul ei in aventura unei cuceriri europene, o face in numele pe care le raspandise in Europa intreaga o jumatate de secol de emulatie filosofica. Aceste tentative cu caracter imperialist esueaza una dupa alta, contracarate de rezistenta incapatanata a natiunilor, care transforma in doctrina ideea salvatoare. Dar fiecare dintre ele isi lasa amprenta in Europa.