Intinde mana, Tiberiu

Intinde mana, Tiberiu. Cum iti recompui identitatea? Intinde mana, Tiberiu e o carte care se imparte permanent la doi: Tibi, cum ii spune familia, sau "grasu", apelativul folosit de baietii din cartierul de provincie, si Tiberiu, cum si-ar dori sa fie retinut copywriterul din capitala. Unul si acelasi om, (sur)prins intre copilarie si maturitate, intre traume si impliniri, intre relatii si despartiri, intre 1990 si 2020, intre personaje, intre sexualitati si asteptari, intre frici, intre nevoia de acceptare a propriilor identitati si cea de afectiune si validare, intre moarte si viata. Intre povesti, la urma urmei. Care te asteapta sa ti le apropii. In acest excelent roman-puzzle, il vei insoti pe Tiberiu in diferite etape ale maturizarii sale, in care scene din copilarie, dintr-un oras de provincie, se impletesc cu cele din Bucurestiul de astazi al blocurilor interbelice, puburilor, angoaselor si relatiilor esuate. Vei cunoaste personaje precum baietii de la bloc, nebuna care spala bani, escortele masculine, pocaitele, tanti Odette, care pare sa traiasca intr-o fotografie. La fiecare pagina, Horea Sibisteanu iti va da senzatia ca-ti dezvaluie o lume ascunsa, fascinanta, altfel inaccesibila, in care candoarea se amesteca cu grotescul si cu absurdul. - Adina Popescu Bildungsroman mozaic, noul volum al lui Horea Sibisteanu exploreaza (o parte dintre) vulnerabilitatile masculine, identitatile care se contopesc in noi, strat cu strat, etichetele, tipologiile, preconceptiile, fricile - dintre care cea mai pregnanta e aceea de a fi diferit. De aceea, jongleaza cu planuri, spatii si momente in timp, cu personaje pe care trebuie sa le cunosti, cu episoade pline de semnificatii. Cu acelasi minimalism cu care ne-a obisnuit in Fetis, cartea sa anterioara, cu aceeasi apetenta pentru detalii inedite, devoalari, sinceritate si diversitate. Fii curajos sau curajoasa si intinde mana, asadar, te va surprinde ce vei descoperi. - Eli Badica, coordonatoarea colectiei n'autor Fragment din cartea "Intinde mana, Tiberiu" de Horea Sibisteanu: "Camera era mica si inghesuita. Pe mijloc se afla un birou masiv din lemn, acoperit cu o coala de hartie, lipita pe margini cu scotch. Foaia era innegrita de jeg, praf si scrum de tigara, rupta din loc in loc si mazgalita cu tot felul de lucruri pe care domnul Dan si le nota. Pe birou se gasea o scrumiera mare de lemn, plina cu chistoace si scrum, un pachet de tigari mereu aproape gol, o bricheta dintr-aia de aragaz, un caiet pe care domnul Dan isi trecea cine si ce a platit si chitantierul. De-o parte a biroului isi pusese scaunul pe care statea el, care candva fusese tapitat cu catifea rosie. Acum, din catifeaua aia mai ramasesera cateva sfori, care brazdau buretele de pe sezut, si ala ros si jegos. De partea cealalta, era o canapea rosie. Imi imaginez ca fusesc acoperita cu aceeasi catifea. Acum era mai mult maro, pete de rosu vedeai doar pe partea exterioara a bratelor si pe langa picioare. Era acoperita cu par de pisica. Cand ma poftea sa iau ma asezam ca domnisoarele din perioada Renascentista, pe un colt, incercand sa intru in contact cu o suprafata cat mai mica. Pe jos era plin de piese, motorase, fiare si alte mizerii pastrate. Fiecare avea o poveste si era acolo cu un scop precis: sa demonstreze ca s-a facut o investitie. De la becuri arse pana la motorul cazanului de caldura, piese de la lift, un vechi panou de control sau galeti cu var. La fiecare intalnire a noastra, cand ma prindea ca imi fixez privirea pe ceva din camera, imi spunea povestea acelui obiect. ,,Acum cinci ani, am schimbal cu totul cazanul de caldura. Nu se mai putea. Cat sa mearga, era din '36. Nu ne-au mai dat cei de la gaze aviz pe el. Tot General Electric. Stiti cum era blocul asta? Erai cineva daca locuiai aici. Acum ma rog de ei sa dea banii la intretinere. Si multi sunt plecati. Degeaba zice sotia de chiriasi, ei platesc la timp, nu ca ceilalti." Peretii erau acoperiti de afise. Postere cu reclame la parfum, restaurante ori diferite mezeluri. Nu stiu de unde le avea, dar cu siguranta nu erau de pe vremea cand lucra in domeniu. Domnul Dan se prezenta ca arhitect, cu toate ca lucrase in domeniu doar doi ani. Fusese repartizat la Institutul de Proiectari Industriale si lucrase la proiectul pentru constructia Fabricii de Otel de la Targoviste. ,,Eram tineri; trebuia sa masuram zona unde urma sa se construiasca fabrica. Oamenii de acolo nu stiau ca o sa le daramam casele. Asa ca ne faceam ca suntem turisti si ca facem poze la strazi, cand, de fapt, noi cartografiam zona." Dupa terminarea proiectului si constructia Combinatului, taica-su i-a gasit de munca in Bucuresti, la Firma de Reclame. ,,Toata ziva umblam prin crasme. Ne stiau toti sefii de sala. Ne luam bilet de voie de la birou, le spuneam ca mergem la nu stiu ce restaurant, sa vedem mediul, sa vedem ce reclama sa facem pen-tru ei. Mancam si beam. Le promiteam sefilor de sala ca reclamele o sa le aduca clienti. A doua zi mergeam in alta crasma. Ce vremuri!, noi chiar eram norocosi. Seara imi scoteam doamna in oras, aveam cea mai buna mancare pusa deoparte pentru noi." Ma intreba cum se lucreaza acum. Ii explicasem de cateva ori ce face un copywriter. Ca bonus, ii spuneam ca se intampla uneori de sarbatori ca un client al agentiei sa ne trimita cosuri-cadou."