Adevărul este că Hotel Europa, Pont des Arts și Maramureș constituie o trilogie substanțială, printre cele mai bune scrise la noi după 1990. D. Țepeneag încearcă aici, și trebuie să spunem că reușește, să dea consistență romanului postmodern românesc, chiar dacă naratorul său crede că postmodernismul nu-i decât o iluzie, „o vocabulă nătângă și disperată”. Poate fi, negreșit, și așa, în cazul lui D. Țepeneag este însă altceva: o formulă primitoare, un roman de idei (inclusiv de idei despre tehnica romanescului), un roman care neagă convențiile literaturii, propunând în cele din urmă alte convenții, în fine, o narațiune liberă în care intră și istoria imediată (cu ipochimenii și evenimentele ei reale), și ficțiunile unui prozator inventiv, eretic, cultivat, obsedat de fantasmele onirice… Eugen SIMION Operă prin excelență literară, concentrată pe text și pe scriitură, Hotel Europacomportă, mai mult decât alte scrieri de proză, o trăsătură teatrală, nu fără legătură cu vechile – dar atât de productivele, în contemporaneitate – motive baroce ale „lumii ca teatru” și „teatrului în teatru”. E vorba de exacerbarea deliberată a ambiguității raporturilor realitate – iluzie, prezente în orice operă de imaginație, dar definitorii pentru receptarea reprezentațiilor teatrale. Nicolae BÂRNA
Cărți,multe cărți.
