Naratorul se descoperă redus, de personajul său, la tăcere. Pont des Arts este romanul lecturii care supune scriitura, o domină ori, poate mai exact, i se suprapune. Literatura nu iese din spațiul ei caracteristic. Fiind artă a succesivității, impune și un timp ce exclude simultaneitatea înțelegerii. O umbră opacă acoperă acest univers care se îndepărtează mereu de el însuși. Iar sensul lecturii e același ca în narațiunile anterioare: fuga spre moarte. Dar Pont des Arts reușește să fie și un roman problematic care înnoadă energic discursul etic, etnic, politic, filosofic etc. Țepeneag se întoarce la obârșii, după ce, scriind Nunțile necesare, spusese adio locurilor natale. În Pont există o grijă adevărată pentru identitatea românească, tarele ei fără leac, de la candoare la amoralism, de la imaginația mitomană la debusolare și amnezie. Marian Victor BUCIU Roman al lecturii, Pont des Arts e, totodată – și nu în mai mică măsură decât Hotel Europa –, și un roman al scrierii. Pentru că, de fapt, în vreme ce cu toții – cititori, personaje – citesc câte ceva, se scrie un roman – chiar acesta,Pont des Arts. „Se scrie” conform aceluiași pact autobiografic înșelător, ca și primul volum al seriei, și cu același specios, ironic scrupul de „autenticitate”. Autenticitate, insist, specioasă, adică părelnică, menită a semnifica deschiderea cărții spre real, dar cu ironie și detașare. Nicolae BÂRNA Autorul schimbă ingenios accentele de la un volum la altul. În Hotel Europa e mai aproape de realitățile românești postdecembriste: preocuparea lui e trista comedie a fugii (sau a năvălirii) românilor în Europa. […] În Pont des Arts biruie jocul autoreferențialităților. Personajele știu cum au fost prezentate în romanul anterior, intervin pe lângă autor, care are un concurent în alt scriitor, dr. Gachet. Soția scriitorului, Marianne, motanul siamez și tânăra Ana (prin corespondență) devin un fel de instanțe narative, emițători de opinii, îndoieli și sfaturi literare. Ion SIMUȚ
Cărți,multe cărți.
