Daca proza este domeniul in care D.R. Popescu se afirma viguros, teatrul este cel de-al doilea compartiment de creatie, tot asa de important ca si proza, in care autorul este foarte productiv si modern, iar critica literara il inregistreaza "drept cel mai prolific dramaturg al epocii postbelice". Scriitorul se opreste cu precadere asupra teatrului politic dar, cum mentiona criticul Valentin Silvestru, D. R. Popescu este un om de teatru plenar, fascinat de arta scenica inca din copilarie. Mai tarziu, autorul marturisea: "Vad teatrul ca un templu, un loc sacru, unde oamenii sa se regaseasca si sa se purifice nu la modul total, fiindca nu suntem atat de naivi incat sa credem ca merg ca la oracolul lui Apolo; dar solidaritatea care se naste intre spectatori in fata unui act teatral este benefica. [...] Vad teatrul in primul rand ca literatura, deci ca un obiect destinat lecturii. Independent de spectacol. Cand scriu o piesa, o scriu asa cum as scrie un roman, urmand ca cititorul, dupa lectura, sa-si dea seama de ceea ce am vrut sa-i comunic, de ce l-am provocat la dialogul cu acel titlu si cu acele personaje." Piesele sale figureaza in repertoriul celor mai importante teatre din tara. - Florea Firan Despre piesa Homeriadada, autorul face urmatoarea marturisire: "Teatrul este un sarpe galben, de dudau, care pe cine intalneste il musca si cam ii face rau. Istoria este un cal de lemn, alb, care pe veselele cetati intalnite in drum le face scrum."
Cărți,multe cărți.
