Gradina de sticla Ed.2024

Tatiana Tibuleac revine, in forta, intr-un alt context si la un alt nivel, la tema materna, a copilului iubit/neiubit, a consecintelor tragice ale "neiubirii", a remuscarii, intr-o carte la fel de tulburatoare ca si Vara in care mama a avut ochii verzi . Orfana care descopera un Chisinau multicultural a fost infiata dintr-un orfelinat satesc de o femeie singura si ambitioasa, care vrea sa-i ofere un viitor prosper ori poate cumparata ca mana de lucru si exploatata la fel de nemilos ca in romanele lui Dickens ? Intrebarile te urmaresc si dupa lectura pasionanta a acestui roman de formatie a unei fete care creste intre doua limbi si doua culturi, in anii cand se schimba frontierele si sistemele politice. Gradina de sticla reconfirma intrarea in literatura de azi a unei scriitoare pe cat de talentate, pe atat de inteligente, care stie sa alieze cruzimea observatiei si compasiunea fata de suferinta, scotand la iveala tragedia destinelor si frumusetea vietii. - Gabriela Adamesteanu Tatiana Tibuleac e o povestasa paradoxala. Ea stie, ca foarte putine scriitoare romane contemporane, ca "o poveste nu lasa niciodata lucrurile nerezolvate". Mai stie ca atunci cand existi "intre coastele moi si fermecate ale povestii", adica intre povestitor si eroul povestirii, ajungi sa te impaci "cu raul si cu durerea, cu bolile si cu tradarile". Daca in Vara in care mama a avut ochii verzi Tatiana Tibuleac exorciza o lume a cruzimii dintr-o perspectiva fragil-masculina, in noul sau roman ea povesteste o lume aflata pe granita miscatoare dintre coagulare si dezagregare, dintre Rusia si Europa, dintre lupta si fatalitate. Gradina de sticla este, in mai multe feluri, romanul unei intregi generatii feminine si al unei povestitoare pe cat de autentice, pe atat de surprinzatoare. - Simona Sora Fragment din cartea "Gradina de sticla" de Tatiana Tibuleac: "In trei ore, hainele pe care le scoteam afara inca aburinde se intareau ca sticla. Rochiile inghetau primele. Ale Tamarei Pavlovna, lungi si plisate, se prefaceau in acordeoane. Ale mele, mici si colorate, incremeneau in pozitii prostesti, de parca cineva desenase pe sarme pitici fara cap. Fustele deveneau triunghiuri, ciorapii - serpi, chilotii - pescarusi. Cateva ierni la rand am purtat un sarafan rosu din lana de oaie. Era greu la stors si il caram afara inca mustind de apa. Gerul il facea sa se stranga repede, si atunci sarafanul transpira mii de picaturi care straluceau ca diamantele. Le radeam cu unghiile si le adunam in palmele facute caus. Prima mea comoara. Erau si rufele un fel de a intelege oamenii. Sa o luam pe Tonea. Ea nu scrobea niciodata cearsafurile si spala perdelele o data la trei ani, insa hainele ei ne luminau curtea ca niste ghirlande tot anul. "Ce se vede acolo asa colorat, iar a spalat sarmana Tonea?", intrebau femeile invidioase. Pe atunci, culorile nu erau privite cu ochi buni, iar hainele Tonei erau, intr-adevar, o nebunie. Sarmana, sarmana Tonea. Sa te nasti astfel tocmai atunci! Raia a scos in toti anii cinci rochii - doua de vara, doua de iarna si una asa, pentru ocazii. Nu credea Raia in haine, mai mult in perdele si in covoare. Atunci am inteles eu ca cei mai urati oameni se inconjoara de cele mai frumoase lucruri. O broasca era Raia, inca si raioasa pe deasupra, dar de trait traia ca o regina. Surocika nu prea avea haine, ceea ce nu era de mirare pentru o femeie care iesea rar din casa. In schimb, apartamentul ei era o incantare. Se pare ca, in tinerete, Surocika salvase de la moarte un detasament de femei cu crosete, si apoi, timp de multi ani, le-a tinut prizoniere pana cand acelea i-au crosetat fiecare centimetru din jur. Lucruri simple: covorase, cuverturi, invelitori de servante si dulapioare. Obiecte de arta: pasaret, vaze pentru ikebane, canafei la usa. Si, la sfarsit, insa deloc de neglijat, utilitarele: acoperaminte iscusite pentru televizor, patefon, frigider, samovar si - cum fara asta? - capacul de la veceu. Ekaterina nu scotea rufe afara. Hainele ei nu erau de cracanat pe sarme, iar Bella Isaakovna avea la balcon doua sfori si cu ele se descurca si vara, si iarna. Cel mai mult spalam, insiram si uscam noi. Tamara Pavlovna era obsedata de curatenie si asa m-a crescut si pe mine. Cum se impacau in ea umblatul prin mizerie si gustul pentru ordine nu ma duce capul nici pana astazi."