?E ingrozitor sa traiesti fara sa poti citi lumea clipa de clipa?, dar, pentru Gheorghe Craciun, este "si mai ingrozitor sa traiesti fara sa fii in stare s-o scrii". Romanul sau, Frumoasa fara corp, care incheie un fel de trilogie (alaturi de Acte originale, copii legalizate si Compunere cu paralele inegale) - combinand fragmente epice, pe mai multe voci, poezii sub forma unor ?studii dupa natura?, un eseu despre trupul literei, raspunsuri la o ancheta despre conditiile scriitorului, analize ale propriei scriituri, o explorare conceptualizata a copilariei -, este un mare ?caiet albastru? care vorbeste despre cautare, despre frumusetea ascunsa, despre scriitura.
Aventurile literaturizate ale unor intelectuali in cautarea Ei, printre corpurile femeilor frumoase/misterioase si mai putin frumoase/misterioase care ii inconjoara, ascund teama autorului de "irealitatea limbajului", voind sa surprinda realul, sa prinda scriitura realului, trupul literei: "Incearca iar si iar s-o atinga, s-o mângâie, incearca iar si iar s-o sarute, dar umerii ei, gura ei nu exista. Se repede sa-si innoade bratele in jurul mijlocului ei subtire, dar el cuprinde mereu numai aer. Numai aerul trupului ei, aerul amagirii.?
Cărți,multe cărți.
