Filosofia inconstientului. Ed. 4

„Asa cum filosofia traditionala s-a straduit sa spuna totul despre spirit din perspectiva constientului, filosofia inconstientului abordeaza spiritul din perspectiva zonelor subliminale ale psihicului, mai superficiale sau mai profunde (inconstient personal, inconstient colectiv). Doua ii sunt ideile structurante: „spiritul este impur" si „exista spirit inconstient". Ambele pun in discutie doua dintre axiomele filosofiei traditionale, si anume „spiritul este pur" si „constiinta este consubstantiala spiritului". In masura in care reconsidera spiritul dintr-o perspectiva unica, demersul meu regaseste vocatia sistematica a filosofiei, fara a urmari realizarea ei integrala. Cititorul se intalneste pe parcursul lecturii cu hermeneutica, estetica, filosofia religiei, etica, filosofia stiintei – toate regandite din perspectiva inconstientului.” „Daca filosofia este spirit intors asupra spiritului (C. Noica), atunci problema posibilitatii unei filosofii a inconstientului poate fi reformulata in felul urmator: se ocupa intr-adevar filosofia inconstientului de spirit? Daca un astfel de demers, alimentat, in cazul prezentei carti, de psihologiile abisale, ar reduce spiritul la regiunea sufletului, atunci faptul ca s‑ar intitula pretentios „filosofia inconstientului" nu i-ar schimba natura. Cu alte cuvinte, exista in psihanaliza ca teorie a inconstientului pasaje care pot da seama nepsihologist de spirit, de acel noi din fiecare eu, sau macar implicatii care pot fi fructificate din aceasta perspectiva?” (Vasile Dem. Zamfirescu) Fragment din volum: “Primul care a evidentiat participarea inconstientului colectiv la marile descoperiri stiintifice a fost C.G. Jung. Contributia sa se limiteaza mai curand la enuntarea unei ipoteze in absenta unor explicite teoretizari filosofice (epistemologice). Conform intemeietorului „psihologiei analitice", una dintre legile fizicii - legea conservarii energiei - si-ar datora descoperirea si formularea nu atat unor experimente si observatii decisive sau culturii stiintifice a secolului al XIX-lea, cat mai ales interventiei unui arhetip, adica lumii interioare. Argumentele invocate sunt, pe de o parte, faptul ca Robert Mayer, autorul descoperirii, a fost medic, si nu fizician, iar pe de alta parte, prezenta ideii conservarii energiei in intreaga istorie a spiritului arhaic, in cele mai primitive religii din cele mai diverse parti ale lumii. Asemenea religii, vorbind despre o forta magica in jurul careia se invarteste totul, schiteaza de fapt o energetica rudimentara, reflex al energiei vitale a organismului - libidoul. In planul stiintei, aceeasi energie se oglindeste sub forma specifica a legii formulate de Robert Mayer. O incercare mai elaborata filosofic de a ilustra interventia arhetipurilor inconstientului colectiv in constituirea stiintei naturii ii apartine celebrului fizician Wolfgang Pauli, laureat al Premiului Nobel in 1945. Surprinzatorul sau studiu, daca ii avem in vedere preocuparile extrem de specializate si indepartate de psihanaliza, intitulat „The Influence of Archetypal Ideas on the Scientific Theory of Kepler” isi datoreaza existenta nu numai relatiilor personale cu Jung si gandirea acestuia - Pauli i-a furnizat seria de vise analizate in „Psihologie si alchimie”, - ci si interesului sau pentru epistemologie. Astfel problema care deschide studiul amintit este natura legaturii dintre perceptiile simturilor si concepte intr-o viziune care depaseste empirismul pur. O asemenea legatura este, pentru Pauli, de neconceput fara mijlocirea arhetipurilor, considerate de fizician ca alcatuind o presupozitie necesara chiar pentru elaborarea unor teorii apartinand stiintelor naturii. Pauli reproseaza rationalismului stiintific dominant incepand cu secolul al XVIII-lea, neglijarea fenomenelor „de fundal", a prioriul arhetipal neputand fi atribuit gandirii constiente si formulat ca idee rationala."