?Continuam cercetarile intreprinse anii trecuti in jurul suveranitatii statului-natiune si al fundamentului sau onto-teologico-politic. Aceste cercetari ni s-au impus in legatura cu o pedeapsa capitala care implica intotdeauna dreptul unei puteri suverane de a dispune de viata si de moartea supusilor sai (dreptul de gratiere, de pilda). Aceasta reflectie asupra suveranitatii va fi deviata, insa, anul acesta spre marile chestiuni ale vietii animale (aceea a omului «animal politic», cum spunea Aristotel, si aceea a «fiarelor», a «dobitoacelor») si ale tratarii, ale aservirii «fiarei? de catre «om». Ne vom pune intrebari cu privire la istoria literara sau retorica a formelor si a genurilor (figuri, tropi, metonimii, metafore, alegorii, fabule, piese de teatru etc.) care propun «reprezentari animale» ale politicului. Leviatanul lui Hobbes sau Fabulele lui La Fontaine nu vor constitui decat doua dintre nenumaratele exemple existente in acest sens. Problema genului (gender) si a diferentei sexuale le va traversa pe toate celelalte. Vom analiza de asemenea, prin intermediul istoriei conceptului de suveranitate (Bodin, Hobbes, Rousseau, Schmitt etc.), ceea ce tinde sa asocieze figura suveranului aceleia a fiarei (care nu este exact animalul). Amandoi par a se situa, intr-adevar, mai presus de lege sau in afara legii. Amandoi sunt, in mod diferit, desigur, dar comun, nelegiuiti {hors-la-loi }. Ce este, atunci, legea? Dar dreptul? Suveranul, spune Schmitt, este cel care are dreptul sa suspende legea. Referindu-ne deseori la situatia contemporana si la problemele mondializarii («globalisation» ) care afecteaza logica suveranitatii statal-nationale, vom aborda, de asemenea, logica statelor-infractor (Rogue States) si a sefilor lor comparati adesea, in retorica politicianista a statelor cele mai puternice, cu niste «fiare». Este vorba, fireste (si cu mult dinainte de 11 septembrie, despre care vom vorbi totusi), de conceptele de razboi ? international sau civil ? potrivit dreptului european, de cruzime , de teroare si de terorism ? national si international etc.? ?Continuand si dezvoltand premisele cercetarilor angajate anul trecut, ne-am concentrat toate eforturile asupra lecturii si interpretarii a doua texte cat mai eterogene, aparent, cu putinta: Robinson Crusoe pe de o parte, un celebru seminar al lui Heidegger (Conceptele fundamentale ale metafizicii. Lume-finitudine-solitudine ) pe de alta parte, iar din el mai ales asupra cursului tinut in 1929-1930, care constituie cel mai sistematic si mai bogat tratat al lui Heidegger despre animalitate, mai exact despre lumea pentru animal. In acest seminar se regasesc, intr-adevar, cele trei celebre «teze»? problematice, dupa parerea mea, si indelung chestionate in seminarul nostru («piatra este fara lume (weltlos), animalul este sarac in lume (weltarm), omul este fauritor de lume (weltbildend)»). Cand incrucisate, cand paralele, aceste lecturi vizau un nucleu comun: istoria (in special istoria politica a conceptului de suveranitate, inclusiv, in mod inseparabil, aceea a omului asupra animalului) in Anglia pre-coloniala a lui Defoe (cu fundalul ei religios studiat in Robinson Crusoe ) si prin intermediul numeroaselor, diferitelor si pasionantelor lecturi ale lui Robinson Crusoe de-a lungul secolelor (Rousseau mai ales, Kant, Marx si multi economisti politici din secolul al XIX-lea, dar si Joyce, V. Woolf, Lacan, Deleuze etc.) si in Germania moderna a lui Heidegger (inceputul anilor 1930). Aceste doua carti sunt si niste carti despre singuratate, despre pretinsa «stare de natura?, despre istoria conceptului de Natura (mai cu seama la Heidegger), al carui lexic atat de important (deseori asociat aceluia al lui physis), atat de putin remarcat si atat de greu traductibil al lui Walten (Gewalt, Umgewalt, Ubergewaltigkeit etc.) care va inunda textele lui Heidegger incepand cu 1935, si care desemneaza o forta sau o violenta arhi-originara, de «suveranitate» ? asa cum se traduce uneori ? dincolo de onto-teologie, adica de teologico-filosoficul ca atare; ceea ce nu este, evident, niciodata cazul nici la Defoe, nici in bogatul context filosofic, politic si religios care ii determina cartea. Acest ea sunt, in mare, mizele care ne-au calauzit in niste lecturi cat mai minutioase cu putinta care faceau, uneori, apel la alte opere ale celor doi autori.?
Cărți,multe cărți.
