In discursurile despre relatiile internationale, ne-am obisnuit sa folosim mai multe clisee: atunci cand vorbim despre sistemul international intrebuintam, chiar si dupa terminarea razboiului rece, termenii de unipolaritate, bipolaritate, multipolaritate. Este doar o deprindere sau o realitate? Totusi, Razboiul Rece a luat sfarsit, iar cliseele au ramas in memoria politicii externe a statelor care le-au folosit. Acestea tind sa realizeze un transfer dintr-o categorie in alta, osciland, de cele mai multe ori, intre multilateralismul foarte in voga astazi, printre actorii mici ai sistemului international si unilateralismul foarte combatut, oficial, dar care este instrumentul principal de actiune in favoarea atingerii scopurilor de politica externa a actorilor mari, in special. Exista, insa, un cliseu, care are valoare de adevar, chiar si in prezent, cand au trecut aproape douazeci de ani de la destramarea sistemului bipolar al relatiilor internationale, adica de la destramarea Uniunii Sovietice, unul dintre cei doi poli, care s-a mentinut in viata cu ajutorul armelor nucleare. Acesta tine de tendinta de a caracteriza situatia geopolitica actuala, dar si cea trecuta, prin prisma relatiilor de politica externa ale Statelor Unite ale Americii si Federatiei Ruse. Nu exista stat sau actor international, care sa nu tina cont de stabilirea intereselor si prioritatilor nationale de dispozitia politicienilor de la Casa Alba sau Kremlin.
Cărți,multe cărți.
