Elixirul dragostei

• Autor distins cu Premiul Goncourt pentru literatura in 2010 Dragostea este oare un sentiment declansat de un proces chimic, sau este pur si simplu un miracol al spiritului, imposibil de explicat? Exista o metoda infailibila pentru a starni pasiunea, un elixir precum cel care i-a unit odinioara pe Tristan si Isolda? Sau cei care se indragostesc asculta doar de propria libertate? Fosti iubiti, Adam si Louise traiesc la mii de kilometri departare unul de celalalt, el la Paris, ea in Montreal. Corespondand pe e-mail, cei doi isi evoca trecutul comun, ranile inca neinchise, momentele de bucurie, dar si noile relatii. Ceea ce-i apropie insa a doua oara este prietenia, construita de comun acord si insotita de o provocare: ar putea sa-si reinvie dragostea tocmai vorbind despre dragoste? Eric-Emmanuel Schmitt, observator minutios si lucid al capriciilor inimii, reuseste sa transpuna in acest roman epistolar, cu fine si surprinzatoare nuante, parcursul plin de capcane al unei legaturi amoroase tipice pentru vremurile noastre. In Elixirul dragostei m-a interesat mai ales distinctia dintre dorinta si sentiment. Cred ca, in privinta iubirii, problema consta in faptul ca denumim cu acelasi cuvant doua teritorii diferite: cel al dorintei si cel al sentimentului. La granita dintre ele, atunci cand incercam sa impacam atractia fizica si dragostea, se nasc marile noastre povesti, nu intotdeauna fericite. - Eric-Emmanuel Schmitt Traducere din limba franceza de Doru Mares. Fragment din cartea "Elixirul dragostei" de Eric-Emmanuel Schmitt: "Draga mea Louise, Iti multumesc pentru portretul flatant, care ma face sa vreau sa ma cunosc, ba chiar sa incerc un flirt cu mine insumi. Ai dreptate, nu sunt adeptul modestiei. Uite ca am dat si de un defect. Gloria nu e niciodata explozia rezervei, mai degraba a megalomaniei, caci cei insignifianti nu infaptuiesc nimic maret. Doar orgoliul da avant oamenilor, si inca mai trebuie o portie de vanitate pentru a le trezi toate fortele. Aparenta modestiei imi este indeajuns, intrucat se dovedeste a fi tipul de aroganta care-i scandalizeaza cel mai putin pe mediocri. Descrierea ta, Louise, neglijeaza numai un element, unul singur, dar cel care conteaza cu adevarat: meseria mea de psihanalist. Gratie acestei activitati, sunt sigur ca instaurez cristalizarea amoroasa. Intr-un anumit moment al curei, pacientul isi proiecteaza asteptarile si refularile asupra celui care il trateaza, se indragosteste de terapeut, cu care vrea sa intre intr-o relatie exclusiva, fie carnala, fie prieteneasca. In respectiva perioada, bolnavul isi pierde orice interes pentru tratament si nu mai merge la medic decat cu intentia de a-si oferi o aventura. Sigmund Freud a numit acest episod sentimental transfer, afirmand ca „este provocat de situatia psihanalitica". La scoala, profesorii ne-au invatat cum sa-l contracaram, pentru a-l readuce pe pacient pe calea vindecarii. Si eu am avut de luptat de mai multe ori impotriva acestor avansuri care, in realitate, provocau reculul. Iti marturisesc ca am considerat un merit evident faptul ca am respins doua sau trei femei splendide care mi se daruiau fara nici o rezerva. Si uite-asa am descoperit elixirul dragostei, de care vorbeai. Si ce recompensa am capatat ? Salutari de la cel care nu si-a intrebuintat cu tine dracoveniile astea. Adam "