?poate mai mult ca niciodata, istoria ca obiect de studiu in scoala a devenit preocuparea tuturor: parinti, jurnalisti, politicieni etc. Bineinteles ca nu toti sunt specialisti. Unii deplang asa zisa cadere in desuetudine a acestei materii, altii exalta virtutile sale educative, patriotice, generatoare de identitate nationala.Exista si persoane care nu se sfiesc sa declare ca tanara generatie este mutilata, ca sa nu spunem amputata, intelectual si spiritual fie pentru ca nu studiaza trecutul, fie pentru ca dimpotriva il studiaza prea mult. De fapt, majoritatea absoluta a celor care isi dau cu parerea uita lucrul fundamental si anume: indiferent cat de novatoare sau de depasite sunt programele si manuale, cel mai important este profesorul de istorie de la clasa si modul cum acesta interactioneaza cu elevii sai la firul ierbii.Lucrarea de fata se doreste o pledoarie pentru o noua abordare a predarii istoriei, predare bazata pe competente, avand in vedere ca a preda istoria inseamna a promova principii fundamentale, precum: multiperspectivitatea, acceptarea diversitatii si incurajarea viziunii interdisciplinare, accentuarea invatarii active de catre elevi (pe baza unei varietati de ivoare istorice) si cultivarea deprinderilor lor critice, abordareaa continutului curriculum-ului de istorie in functie de credinta ca istoria nationala nu este sinonima cu istoria nationalista si ca istoria nu ar trebui sa incurajeze atitudini inguste, savine, intolerante ori sa conduca la sentimente de superioritate etnica, nationala sau rasiala.Istoria este si trebuie predata in scoala romaneasca atat in scopul cultivarii valorilot civice, cat si pentru interesul sau intrisec si valoarea sa ca sursa de cunoastere si formare.
Cărți,multe cărți.
